Conducerea PNL a discutat, marți, după stabilirea pentru marțea viitoare a moțiunii de cenzură PSD, că parlamentarii liberali vor fi excluși din partid dacă votează pentru demiterea Guvernului.
Avertismentul îi vizează în principal pe susținătorii fostului lider PNL Ludovic Orban, pentru că echipa lui Florin Cîțu se teme să nu aibă „surprize” la vot din partea unora din cei câțiva zeci de parlamentari din tabăra Orban.
Fostul lider PNL a declarat public că nu va vota o moțiune de cenzură împotriva Guvernului liberal.