Proiectul de lege care ar fi redus numărul parlamentarilor la 300, inițiat de senatorul Negru, a primit raport de respingere din partea Comisiei Juridice a Senatului. Votul a fost limpede: trei voturi pentru respingere, iar restul abțineri.
Textul se sprijinea pe rezultatul referendumului din 2009, dar asta nu l-a salvat de la blocajul din comisie. În practică, dosarul merge mai departe cu un semnal politic clar: majoritatea senatorilor evită să dea curs unei teme care, de ani de zile, revine în discursul public tocmai pentru că atinge direct încrederea în clasa politică și dimensiunea ei.
Nu este clar, deocamdată, dacă respingerea ține de fondul proiectului, de calculele partidelor sau de simplul reflex de a amâna o decizie incomodă. Dar efectul politic e ușor de citit. Un parlament mai suplu ar însemna mai puține mandate, mai puține locuri de împărțit și mai puțină protecție pentru partidele mari. De aceea, orice discuție despre reducerea numărului de aleși ajunge rapid să lovească exact în interesul celor care controlează actualul sistem.
Miza nu este doar tehnică, ci și simbolică. Când un referendum rămâne ani la rând fără rezultat concret, mesajul transmis publicului este că voința exprimată la urne poate fi împinsă în plan secund atunci când devine inconvenientă pentru partide. Iar această întârziere nu face decât să adâncească ruptura dintre alegători și instituțiile care ar trebui să le răspundă.
În fond, respingerea din comisie spune mai mult despre frica de schimbare decât despre calitatea proiectului. Tema celor 300 de parlamentari rămâne un test simplu: cine vrea cu adevărat reformă și cine preferă, în continuare, confortul unui sistem politic supradimensionat.
