Actualitate

SONDAJ. PSD este cel mai puternic partid din România, urmat de AUR. Simion se bate cu Ciolacu

În spațiul public apar tot felul de sondaje de opinie. Redacția 4media.info a decis ca în fiecare lună să chestioneze cetățenii pentru a putea afla pulsul societății. Prezentul sondaj de opinie a fost realizat fizic, pe teren, prin chestionarea românilor. Nu pretindem că este cel mai bun sondaj pretindem doar că informațiile prezentate sunt cele culese. Formularul a cuprins 5 întrebări și informațiile au fost culese din 4 localități ale României(inclusiv București), din toate regiunile țării, acumulând în total 400 de persoane chestionate. Toate datele au fost culese în data de 21.04.2022, chestionarele nu sunt făcute telefonic, nu sunt făcute în mediul online.

Puteți să aveți sau să nu aveți încredere în informațiile ce le prezentăm, doar realitatea va fi cea care va spune dacă puteți avea încredere în acesta sau nu.

La întrebarea dacă președintele Klaus Iohannis ar trebui demis lupta este destul de strânsă, dar totuși majoritatea românilor consideră că acesta ar trebui să își ducă mandatul până la capăt- 56,8%. Doar 43,2% dintre cei chestionați consideră că președintele Klaus Iohannis ar trebui demis, procent totuși foarte mare și care arată gradul ridicat de neîncredere în actualul conducător al statului.

Chestionați și cu privire la ce consideră ei că reprezintă cea mai gravă criză actuală marea majoritatea consideră că prețurile care au crescut reprezintă principala problemă- 67%. Războiul din Ucraina reprezintă o problemă secundară – 41% dar importantă în timp ce criza sanitară a trecut pe ultimul loc- 11%. În acest caz selecția a fost una multiplă. Totuși 22% dintre români consideră că plecarea dincolo de granițe reprezintă o problemă majoră, în timp ce 14% se tem să nu își piardă locul de muncă.

La întrebarea pe care din liderii de partide politice l-ați prefera ca și președinte aproape 43% nu ar alege nici unul din președinții actualelor partide parlamentare sau nu s-ar prezenta la vot. Din cei care s-ar prezenta la vot: 32% ar pune ștampila pe Marcel Ciolacu, 33% ar opta pentru George Simion, 23% consideră că Nicolae Ciucă este potrivit în funcția de președinte. Interesant este că 8% dintre respondenți ar considera că Kelemen Hunor ar fi potrivit în timp ce doar 4% îl văd pe Cătălin Drulă ca un posibil președinte pentru România. Facem precizarea că nu a fost cuprinsă în chestionar nici o altă persoană publică din România, numai președinții partidelor parlamentare actuale.

În cazul partidelor parlamentare PSD este de departe cel mai puternic partid din România cu un scor posibil de 41% din opțiunile de vot exprimate. Al doilea partid din România este AUR cu 29% din opțiunile de vot. PNL se află abia pe locul 3 cu 18% din numărul de voturi potențial obținute. USR a căzut puternic în ochii românilor, doar 7% dintre români ar alege acest partid politic în timp ce 5% ar alege UDMR. Facem precizarea că aici sunt incluse doar partidele parlamentare. Este de menționat faptul că 46% dintre cei chestionați nu merg la vot.

Este de luat în considerare de asemenea faptul că majoritatea românilor consideră că PNL este partidul ce poartă vina problemelor cu care astăzi se confruntă România- 75%. Aproape 50% consideră și că PSD poartă o responsabilitate majoră. Pe de cealaltă parte se află AUR cu 19% responsabilitate și USR cu 36%. Facem precizarea că în acest caz selecția a fost una multiplă.

Back to top button