Deputații au decis ca românii care lucrează pe contracte part-time să plătească CAS și CASS în același regim ca angajații cu normă întreagă. Măsura vine după dezbaterea unei modificări la Legea nr. 227/2015 și este justificată prin nevoia de a corecta o formă de lucru care, potrivit inițiatorilor, a încurajat munca subterană.
În spatele formulei tehnice stă însă o miză politică limpede: statul încearcă din nou să strângă bani printr-o regulă mai dură, aplicată uniform, fără să lase prea mult spațiu pentru nuanțe. Pentru buget, soluția poate aduce mai multe contribuții. Pentru angajații cu venituri mici, part-time-ul riscă să devină mai puțin atractiv tocmai acolo unde este folosit adesea ca formă de supraviețuire pe piața muncii.
Aici se vede tensiunea reală: o măsură prezentată ca instrument de disciplinare fiscală lovește și în segmentul vulnerabil al salariaților. Dacă obiectivul este combaterea abuzurilor, rămâne de clarificat de ce costul este împins integral asupra celor care muncesc legal, dar fragmentat, și nu asupra mecanismelor care au împins deja munca în zona gri.
Parlamentul trimite astfel un semnal clar: statul preferă să uniformizeze contribuțiile, chiar cu riscul de a pune presiune suplimentară pe contractele mici. Iar asta spune ceva despre prioritatea momentului — mai puțină toleranță pentru excepții, mai multă apăsare pe contribuabil, indiferent dacă problema de fond a pieței muncii este rezolvată sau doar contabilizată mai sever.
