România negociază cu Ucraina o achiziție comună de armament individual în valoare de peste 800 de milioane de euro, finanțată prin mecanismul european SAFE, după ce autoritățile române au ratat termenul pentru semnarea unui contract individual.
Cancelaria Prim-ministrului a confirmat oficial că pentru programul Sistem Armament Individual este negociat un memorandum de înțelegere cu Ucraina. Soluția ar permite României să păstreze finanțarea SAFE după expirarea termenului de 30 mai 2026 pentru achizițiile realizate de un singur stat.
Apare însă o problemă esențială care trebuie explicată public: SAFE acordă împrumuturi statelor membre ale Uniunii Europene. Ucraina poate participa la achiziție, dar nu poate contracta ea însăși împrumutul SAFE.
România va fi debitorul față de Uniunea Europeană pentru suma pe care o împrumută. În aceste condiții, Guvernul trebuie să spună foarte clar cine plătește echipamentele care vor reveni Ucrainei și în ce condiții.
Doar România poate lua împrumutul SAFE, Ucraina poate participa la achiziție
Regulamentul european este explicit în privința arhitecturii programului.
SAFE pune la dispoziție până la 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi acordate statelor membre ale Uniunii Europene.
Pentru a beneficia de finanțare, un stat membru poate realiza o achiziție comună împreună cu un alt stat membru, cu statele SEE-AELS sau cu Ucraina.
Consiliul UE explică aceeași regulă fără echivoc: numai statele membre pot obține credite SAFE, în timp ce Ucraina poate participa „în condiții de egalitate” la procedurile comune de achiziție.
Această egalitate privește participarea la achiziție, nu statutul de debitor.
Dacă România contractează împrumutul, obligația de rambursare către UE aparține României.
Achiziția cu Ucraina salvează un program ratat de autoritățile române
Parteneriatul cu Kievul nu apare întâmplător.
România pregătise o achiziție individuală de armament NATO estimată la peste 800 de milioane de euro, pentru Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării și serviciile de informații.
O asociere condusă de SIG Sauer fusese desemnată câștigătoare, însă procedura a fost contestată de Beretta.
Contractul nu a mai fost semnat până la termenul de 30 mai.
MAI a confirmat la 1 iunie că termenul pentru contractul individual fusese depășit.
România a ajuns astfel într-o situație absurdă: avea la dispoziție sute de milioane de euro prin SAFE, avea nevoie de armament, avea un furnizor desemnat, dar administrația nu a reușit să finalizeze contractul la timp.
Achiziția comună cu Ucraina a devenit soluția prin care finanțarea poate fi salvată.
Memorandumul cu Ucraina devine documentul-cheie
Cancelaria premierului a confirmat că România și Ucraina negociază în prezent un memorandum de înțelegere.
Acest document trebuie să clarifice elementul cel mai important pentru contribuabilul român: mecanismul financiar.
Dacă Ucraina primește armament prin contractul comun, trebuie stabilit public cine achită partea ucraineană.
Există mai multe structuri posibile. Ucraina își poate finanța separat necesarul, poate exista un alt instrument european sau internațional, ori pot fi stabilite mecanisme de compensare între participanți.
Dar acestea sunt doar variante teoretice.
Din informațiile publice disponibile în acest moment nu rezultă care va fi soluția concretă aleasă de București și Kiev.
Prin urmare, afirmația că România va plăti automat armele Ucrainei din propriul credit SAFE nu este încă demonstrată.
La fel de greșit ar fi însă ca Guvernul să pretindă că problema nici nu există.
România va rambursa creditul pe care îl contractează
SAFE nu este un fond european nerambursabil.
Este un mecanism de creditare.
Comisia Europeană se împrumută pe piețele financiare și pune banii la dispoziția statelor membre sub formă de împrumuturi pe termen lung.
Creditele pot avea maturități de până la 45 de ani și o perioadă de grație de până la zece ani.
Asta înseamnă că orice sumă atrasă de România prin SAFE devine, în final, o obligație financiară a statului român.
Beneficiul este accesul la finanțare în condiții avantajoase și posibilitatea accelerării înzestrării militare.
Dar banii nu sunt gratis.
De aceea, destinația fiecărui milion împrumutat trebuie cunoscută.
„Achiziție comună” nu înseamnă automat „România plătește tot”
Aici apare principala confuzie.
Regulamentul SAFE definește achiziția comună ca o procedură și un contract la care participă două sau mai multe țări, cu condiția ca cel puțin una dintre ele să fie stat membru beneficiar al finanțării.
Din această definiție nu rezultă că statul membru este obligat să cumpere din propriul credit echipamente pentru toți ceilalți participanți.
Cu alte cuvinte, formula:
UE → împrumută România → România cumpără arme → o parte din arme pleacă gratuit în Ucraina
nu este stabilită de Regulamentul SAFE.
Ea ar deveni reală numai dacă acordul dintre România și Ucraina ar prevedea explicit un asemenea mecanism.
Tocmai de aceea memorandumul trebuie făcut public sau, cel puțin, partea sa financiară trebuie explicată integral.
România negociază un contract de peste 800 de milioane de euro
Miza nu este una simbolică.
Programul pentru armament individual are o valoare de peste 800 de milioane de euro.
Beneficiarii români sunt structuri esențiale ale statului: Poliția Română, Jandarmeria, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Apărării și serviciile de informații.
Oferta SIG Sauer include și transfer de tehnologie și licențe pentru producție în România, inclusiv către Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Cugir și Uzina Mecanică Sadu.
Acesta poate fi un avantaj industrial important pentru România, dacă transferul se realizează efectiv și dacă o parte substanțială a producției rămâne în țară.
Cu atât mai mult, contractul trebuie gestionat transparent.
Beretta a contestat procedura, iar România a ratat termenul
Istoria acestei achiziții ridică deja suficiente probleme.
Contractul, estimat anterior la aproximativ 816 milioane de euro, a fost contestat de producătorul italian Beretta, care a reclamat lipsa de transparență și a cerut reluarea procedurii.
Autoritățile nu au reușit să finalizeze contractul până la expirarea termenului SAFE pentru achiziții individuale.
În loc să existe o procedură finalizată la timp, România este acum obligată să caute un partener extern pentru a transforma proiectul într-o achiziție comună.
Ucraina devine acel partener.
Această situație nu este rezultatul unei obligații impuse României de Bruxelles. Este și rezultatul faptului că administrația românească a ratat propria fereastră de contractare.
Kievul ne ajută să păstrăm finanțarea, dar condițiile trebuie cunoscute
Există și cealaltă parte a ecuației.
Fără o achiziție comună, programul românesc risca să nu mai poată utiliza finanțarea SAFE în forma avută în vedere.
Participarea Ucrainei poate salva practic contractul.
Acest lucru îi oferă Kievului o poziție importantă în negociere.
Dar exact din acest motiv statul român trebuie să publice condițiile financiare.
Câte arme cumpără România?
Câte sunt destinate Ucrainei?
Care este valoarea fiecărei componente?
Cine achită necesarul Kievului?
Există rambursări către România?
Există fonduri europene separate pentru partea ucraineană?
Acestea nu sunt detalii tehnice neimportante. Sunt întrebări privind sute de milioane de euro de datorie publică.
Secretizarea nu poate acoperi partea financiară a contractului
Este firesc ca anumite informații despre înzestrare, cantități sau capacități militare să fie protejate.
Dar secretul militar nu trebuie folosit pentru a ascunde structura financiară a unui contract.
Românii trebuie să știe ce sumă împrumută statul, ce bunuri primește România în schimb și dacă vreo parte din credit finanțează echipamente destinate altui stat.
Dacă Ucraina își plătește integral partea, Guvernul poate spune acest lucru simplu și poate închide orice speculație.
Dacă România contribuie financiar și la necesarul ucrainean, atunci acest lucru trebuie asumat public și justificat politic.
Cea mai proastă soluție ar fi tăcerea.
SAFE nu trebuie transformat într-un nou cec în alb
România are nevoie urgentă de modernizarea armamentului individual.
Transferul de tehnologie și producția la Cugir și Sadu pot reprezenta beneficii industriale reale.
O achiziție comună poate reduce costurile și poate îmbunătăți interoperabilitatea militară.
Dar avantajele nu justifică lipsa transparenței.
SAFE înseamnă datorie publică pe termen foarte lung, iar România va rambursa creditul pe care îl contractează.
De aceea, înainte de semnarea memorandumului cu Ucraina, Guvernul trebuie să explice precis arhitectura financiară a proiectului.
Nu există în acest moment dovada că România va cumpăra gratuit arme pentru Ucraina prin propriul credit SAFE.
Există însă o întrebare perfect legitimă și încă fără răspuns public: dacă Ucraina participă la contract și primește echipamente, cine îi plătește partea?
La peste 800 de milioane de euro, răspunsul nu poate fi secret.
