Comisia Europeană a transmis că urmărește cu atenție evoluția Legii decarbonizării, adoptată de Camera Deputaților. Formularea este prudentă, dar suficient de clară: Bruxellesul nu ignoră felul în care România își rescrie regulile pentru un sector energetic deja tensionat.
Legea include și amendamentul susținut de PSD, potrivit căruia centralele pe cărbune ar urma să fie închise numai după ce intră în funcțiune capacități alternative de producție. Pe hârtie, formula pare de bun-simț. În practică, ea deschide o discuție mult mai dură despre capacitatea statului de a asigura tranziția energetică fără a împinge sistemul într-o nouă vulnerabilitate.
Aici se vede miza politică reală. PSD încearcă să împace două presiuni care trag în direcții opuse: pe de o parte, angajamentele de decarbonizare; pe de alta, frica de costuri sociale și de un șoc în sistemul energetic. Partidul transmite că nu vrea închideri înainte de a exista înlocuitori, dar tocmai această precauție arată cât de fragilă rămâne capacitatea României de a face tranziția fără improvizații.
Comisia Europeană nu a comentat procesul legislativ aflat în desfășurare, însă simplul fapt că urmărește evoluția legii spune multe. Într-un domeniu în care orice întârziere, ambiguitate sau compromis politic se vede rapid în prețuri, investiții și securitate energetică, fiecare amendament contează. Nu este doar o chestiune tehnică, ci una care poate afecta direct ritmul reformelor și credibilitatea României în fața partenerilor europeni.
Legea decarbonizării rămâne, astfel, un test de responsabilitate politică. Dacă alternativa la cărbune nu este pregătită la timp, discursul despre tranziție riscă să rămână doar o promisiune elegantă, fără bază în realitatea din teren. Dacă este pregătită, atunci miza nu mai este cine câștigă disputa din Parlament, ci dacă statul poate evita încă o criză administrată prin amânări.
