Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a prezentat drept un „câștig parțial” operațiunea de urgență desfășurată pe Dunăre pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 de la Cernavodă. La numai o zi după declarațiile sale, reactorul a fost însă oprit controlat din cauza nivelului critic al Dunării.
Pe 13 august 2026, Nuclearelectrica a început deconectarea Unității 2, ultimul reactor care mai producea energie la Cernavodă. Unitatea 1 era deja oprită de la sfârșitul lunii iulie, ceea ce a lăsat România fără producție nucleară într-un moment de criză energetică severă. Cele două reactoare furnizează în mod normal aproximativ 20% din electricitatea țării.
Înaintea opririi, autoritățile au recurs la măsuri fără precedent: au dinamitat o stâncă, au dragat albia și au scufundat barje încărcate cu piatră pentru a devia mai multă apă către Cernavodă.
Rezultatul final a fost însă doar amânarea opririi cu câteva zile.
Miruță anunțase un „câștig parțial”
Pe 12 august, cu numai o zi înainte ca reactorul să fie oprit, Radu Miruță încerca să prezinte intervențiile de pe Dunăre drept un rezultat pozitiv.
Ministrul admitea că specialiștii de la Apele Române estimaseră inițial o prelungire cu aproximativ nouă zile a funcționării centralei, în timp ce rezultatul real fusese de numai câteva zile.
Miruță susținea că operațiunile de dinamitare, dragare și scufundare a barjelor au permis menținerea reactorului în funcțiune suficient timp pentru ca investiția să se amortizeze.
Argumentul său era că o singură zi suplimentară de producție la Cernavodă ar fi compensat costurile intervențiilor.
Din perspectivă strict financiară, calculul poate avea logică.
Din perspectivă administrativă, însă, situația arată cât de disperat ajunsese statul român să intervină în ultimul moment asupra Dunării pentru a menține în funcțiune una dintre cele mai importante surse de energie ale țării.
Specialiștii estimau nouă zile. Au rezultat doar câteva
Miruță a recunoscut chiar el diferența dintre estimările inițiale și rezultatul final.
Apele Române calculaseră că măsurile adoptate ar putea asigura încă aproximativ nouă zile de funcționare.
Ulterior, ministrul a declarat că planurile au fost „un pic modificate” și că efectul real urma să fie de numai două-trei zile suplimentare.
În același timp, acesta s-a delimitat de fundamentarea tehnică a operațiunilor, precizând că Guvernul doar a aplicat planurile specialiștilor.
„Noi am dus la îndeplinire planurile pe care acești specialiști le-au avut”, a afirmat Miruță.
Formula mută însă responsabilitatea către nivelul tehnic exact în momentul în care rezultatele nu au mai corespuns estimărilor prezentate inițial publicului.
Barje, explozibil și dragare pentru câteva zile de energie
Operațiunea desfășurată pe Dunăre a fost una neobișnuită.
Armata a folosit explozibil pentru dislocarea obstacolului de la Pârjoaia, albia a fost dragată, iar patru barje încărcate cu rocă au fost scufundate controlat pe Brațul Bala pentru formarea unei structuri care să redirecționeze apa către brațul principal al Dunării.
Apele Române anunțaseră inițial că scufundarea barjelor ar putea conduce la o creștere a nivelului apei la Cernavodă cu 10-12 centimetri.
Pe 9 august, autoritățile prezentau operațiunea drept un succes și vorbeau despre posibilitatea ca Unitatea 2 să funcționeze cel puțin încă nouă zile.
Patru zile mai târziu, reactorul era oprit.
Reuters consemnează că toate aceste măsuri extraordinare au reușit doar să amâne oprirea inevitabilă pe fondul nivelului record de scăzut al Dunării.
România a rămas fără producția nucleară de la Cernavodă
Oprirea Unității 2 este mult mai gravă decât o simplă problemă tehnică.
Cu Unitatea 1 deja indisponibilă, cele două reactoare de câte aproximativ 706 MW au ajuns simultan în afara sistemului.
Centrala de la Cernavodă asigură în condiții normale aproximativ o cincime din producția de electricitate a României.
Pentru compensarea deficitului, Ministerul Energiei a pornit suplimentar capacități pe lignit, a apelat la producția disponibilă hidro și eoliană și s-a bazat pe capacitatea de import a sistemului energetic.
Reuters notează că România dispune de aproximativ 4.000 MW capacitate transfrontalieră de import.
Cu alte cuvinte, după ani de politici de decarbonizare și retragere a unor capacități convenționale, România a ajuns în plină criză să reactiveze cărbunele și să se bazeze mai mult pe importuri.
De la „nouă zile” la oprire în patru zile
Cronologia este greu de ignorat.
Pe 9 august, după scufundarea barjelor, mesajul public era că operațiunea dă rezultate și că Unitatea 2 ar putea continua să funcționeze încă minimum nouă zile.
Pe 12 august, Miruță cobora deja așteptările și vorbea despre numai două-trei zile câștigate, numind rezultatul un „câștig parțial”.
Pe 13 august, Nuclearelectrica a început oprirea reactorului.
Diferența dintre optimismul comunicat inițial și realitatea de la fața locului arată cât de fragile au fost estimările pe baza cărora Guvernul și-a construit discursul public.
Miruță spune că investiția s-a recuperat
Ministrul a insistat asupra argumentului economic.
Potrivit lui Miruță, Nuclearelectrica calculase că valoarea energiei produse într-o singură zi suplimentară de funcționare acoperă costurile dinamitării, dragării și scufundării barjelor.
Din acest motiv, chiar dacă operațiunea nu a oferit cele nouă zile estimate, ministrul consideră că statul a ieșit financiar în avantaj.
Acesta este însă doar unul dintre criteriile după care trebuie evaluată intervenția.
Miza nu era recuperarea câtorva milioane de lei, ci menținerea unei capacități strategice de aproximativ 700 MW într-o perioadă în care România se afla deja în stare de alertă energetică.
Faptul că statul și-a recuperat investiția nu transformă automat o soluție de avarie într-un succes administrativ.
Adevărata problemă este că România a ajuns să improvizeze în ultima clipă
Seceta severă și nivelul excepțional de scăzut al Dunării nu pot fi puse în sarcina unui ministru.
Dar vulnerabilitatea sistemului energetic și lipsa unor soluții pregătite din timp țin de ani de decizii administrative.
Proiectul de la Bala, destinat gestionării distribuției debitului Dunării, este discutat de foarte mult timp. Miruță însuși a afirmat că acesta fusese găsit blocat la Ministerul Transporturilor.
În locul unei soluții structurale realizate din timp, statul a ajuns în august 2026 să scufunde barje și să detoneze stânci în regim de urgență.
Acesta este adevăratul eșec.
Nu faptul că specialiștii au greșit cu câteva zile o prognoză, ci faptul că una dintre infrastructurile energetice esențiale ale României a ajuns să depindă de operațiuni improvizate sub presiunea unei crize.
Costul depășește cu mult operațiunea de pe Dunăre
Le Monde relatează că intervențiile de urgență au costat peste două milioane de euro și au reușit doar să întârzie oprirea centralei.
Dar costul real al crizei nu este reprezentat doar de barje, explozibil și utilaje.
România pierde producție nucleară ieftină și stabilă.
Deficitul trebuie acoperit din alte surse, inclusiv importuri, într-o perioadă în care și alte state europene se confruntă cu temperaturi ridicate, secetă și presiuni asupra sistemelor energetice.
Orice megawatt produs mai scump se poate regăsi ulterior în costurile sistemului și în facturile economiei.
„Câștigul parțial” nu poate ascunde imaginea de ansamblu
Miruță are dreptate într-un singur sens: câteva zile suplimentare de funcționare reprezintă mai mult decât zero zile.
Dar administrația publică nu poate transforma fiecare rezultat inferior obiectivului inițial într-un succes doar pentru că situația ar fi putut fi și mai gravă.
Planul anunțat trebuia să ofere timp suplimentar.
A oferit mai puțin decât se estima.
Operațiunile extraordinare nu au reușit să împiedice oprirea.
Iar România a ajuns cu ambele reactoare nucleare în afara sistemului.
Acesta este bilanțul care contează.
Ministrul poate numi situația „câștig parțial”. Sistemul energetic arată însă o realitate mult mai dură: după barje scufundate, stânci dinamitate și milioane cheltuite, Cernavodă tot s-a oprit.
