ActualitateRepublica Moldova

100 de percheziții au loc în Republica Moldova, în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului „ȘOR”

Procurorii anticorupție Din Republica Moldova, în comun cu Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează, luni dimineață, aproximativ 97 percheziții în cadrul cauzei penale privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”, transmite Ziarul de Gardă.

Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către procurorul Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG).

Deputata Partidului Politic „ȘOR” Marina Tauber a rămas fără imunitate parlamentară, pe 21 iulie, iar pe 23 iulie a fost plasată în arest pentru un termen de 30 de zile, fiind bănuită în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Șor.

Centrul Național Anticorupție a informat anterior că Partidul Politic „ȘOR” ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei „grupări criminale”, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste. Conform CNA, banii „grupului criminal” ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare, erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button