UE, grant de 36,4 milioane de euro pentru Republica Moldova
Distribuți acest articol

Uniunea Europeană a debursat, astăzi, Republicii Moldova cele 36,4 milioane euro promise drept sprijin direct bugetului de stat. Anunțul a fost făcut în cadrul întrevederii oficiale de la Bruxelles a Nataliei Gavrilița, prim-ministrul R. Moldova, cu Oliver Varhelyi, comisar european pentru vecinătate și extindere.

Cei doi oficiali au discutat prioritățile Guvernului de la Chișinău și promovarea agendei europene a Republicii Moldova. Premierul de la Chișinău a vorbit despre reformele în domeniul justiției, redresarea economică și îmbunătățirea climatului de afaceri, gestionarea crizei pandemice și imunizarea populației, dar și despre consolidarea instituțiilor de stat.

Totodată, Natalia Gavrilița a apreciat sprijinul oferit R. Moldova prin programele europene de asistență în diverse domenii și a subliniat că asistența europeană este esențială pentru implementarea reformelor în plan intern și asigurarea stabilității macrofinanciare. Pe această cale, premierul a exprimat mulțumiri pentru aprobarea planului de redresare economică pentru Moldova, în valoare de 600 milioane de euro.

Suntem deschiși să aducem relația RM-UE la un nivel mai înalt. Așteptăm cu nerăbdare reuniunea Consiliului de Asociere, unde va fi adoptată o nouă Agendă de Asociere cu UE. Ne dorim să includem în dialogul politic problemele securității, justiția și domeniul energetic. Contăm pe identificarea proiectelor concrete de suport de către Direcția Generală pentru Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere a Comisiei Europene (DG NEAR)”, a spus Natalia Gavrilița.

Cei doi oficiali au trecut în revistă și subiectele legate de dezvoltarea afacerilor rurale și infrastructurii locale pentru a crea cât mai multe locuri de muncă în R. Moldova.

„Intenționăm să propunem un proiect pilot în Republica Moldova de modernizare a economiei în localitățile rurale din toată țara, prin dezvoltarea industriei alimentare și celei agricole, crearea locurilor de munca, asigurându-ne, astfel, că există locuri de muncă bine plătite, satele se dezvolta, iar cetățenii nu mai părăsesc țara”, a menționat comisarul Varhelyi.

Natalia Gavrilița l-a invitat pe Oliver Varhelyi să viziteze Republica Moldova.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol