Când disperarea politică atinge cote critice, impostura caută mereu refugiul suprem: religia. Într-o postare recentă pe Facebook, menită să mai panseze moralul unei baze de susținători aflate în depresie, George Simion pozează din nou în liderul evlavios și mesianic: „Capul sus, români! Nu deznădăjduim. Nu ne lasă Dumnezeu!”. Este o încercare ieftină, de manual, de a asocia imaginea sa, tot mai pătată de sânge, cu divinitatea.
Să privim dincolo de sfințenia simulată pe ecrane și să analizăm faptele. Același om care îl invocă pe Dumnezeu pentru a strânge like-uri este cel sub a cărui conducere se orchestrează campanii de teroare împotriva foștilor colegi.
Cât de „creștin” este să lași un cap de porc tăiat, jupuit și însângerat la poarta unicului om care ți-a dat un loc de muncă, Marius Lulea?
Dincolo de simbolistica evidentă a mafiei calabreze, actul în sine poartă o încărcătură profund ocultă, violentă și întunecată.
Aruncarea unui cap de animal mort, mutilat, la adăpostul întunericului, cu scopul de a teroriza o familie și de a induce groaza, nu are absolut nimic de-a face cu valorile creștine pe care liderul AUR pretinde că le apără.
Este, la nivel simbolic și psihologic, un act desprins mai degrabă din recuzita ritualurilor satanice.
Creștinismul propovăduiește lumina, adevărul și iubirea aproapelui. Faptele comandate în dictatura lui Simion propovăduiesc întunericul, sângele, frica și răzbunarea oarbă.
Nu poți să slujești la doi stăpâni. Nu poți să te închini duminica în fața altarului și noaptea să trimiți lacheii partidului să aplice metode de intimidare psihologică demne de o sectă satanistă.
A-l folosi pe Dumnezeu ca mascotă electorală pe Facebook, în timp ce în viața reală girezi teroarea, linșajul public (cum s-a întâmplat cu familia Târziu) și cruzimea, reprezintă cel mai grav autodenunț moral.
Oamenii de bună-credință, electoratul sincer și cu frică de Dumnezeu, trebuie să deschidă ochii și să vadă dincolo de această spoială. Dumnezeu nu comunică prin capete de porc lăsate pe praguri, nu instigă la ură și nu patronează sindicate ale fricii.
George Simion nu este apărătorul credinței naționale; este doar un fariseu disperat, care folosește religia ca pe un ultim scut pentru a-și ascunde apucăturile de interlop.
