Ștefăniță-Alin Avramescu, unul dintre lacheii lui Simion, a fost trimis la înaintare să șteargă urmele de sânge de pe imaginea partidului după asaltul mafiot de la Tunari. Întrebat de presă despre capul de porc lăsat la poarta lui Marius Lulea pentru că este prea pro-european, Avramescu a pozat într-un inocent absolut, declarând tâmp că „nu înțelege” ce implicare ar avea partidul sau președintele George Simion în acest caz.
Mai mult, într-o tentativă jalnică de victimizare a agresorilor, a încercat să justifice atacul asupra lui Lulea, acuzând o presupusă „ură viscerală” din partea anumitor persoane față de AUR, fără să specifice cum s-a manifestat ea mai exact.
Despre ce ură viscerală vorbește Ștefăniță Avramescu? Să ne uităm la realitatea faptelor. Marius Lulea, fondatorul AUR pe care acum slugile personale ale lui Simion încearcă să-l transforme în inamic public, nu a făcut nicio declarație și nicio acțiune care să justifice acest delir sociopat. Din contră, în fața crizei, Lulea a făcut constant apel la unitate, la reconstrucție și la o direcție politică rațională. A cerut dezbatere internă de idei, nu distrugerea partidului.
„Eroarea” supremă a lui Lulea – și singurul motiv pentru care s-a trezit cu amenințări demne de clanurile interlope – este că a rostit un adevăr inconfortabil. A spus cu voce tare ceea ce toți deputații și liderii AUR știu, dar tac de frică: faptul că George Simion este cel care, prin trădare și prostie, face rău partidului.
În dicționarul sectei conduse de Simion, a spune adevărul și a cere normalitate se traduc automat, prin gura lui Avramescu, drept „ură viscerală”. Să joci rolul orbului și să spui că nu înțelegi implicarea partidului când fondatorul partidului tău reclamă direct liderul, te transformă dintr-un purtător de cuvânt al unui partid în care românii și-au pus speranțele, într-un papagal ordinar.
