Actualitate

Surpriză majoră în Sectorul 1: Ramona Bruynseels pe primul loc în sondaje cu 29%, depășind-o pe Clotilde Armand

Într-un sondaj recent efectuat în Sectorul 1 al Capitalei, Ramona Bruynseels din partea AUR se află în frunte cu 29% din intențiile de vot, depășind-o pe actualul primar, Clotilde Armand de la USR, care acumulează 27%. George Țuță, candidatul comun al PSD și PNL, despre care se vorbește că ar fi fost adus de serviciile speciale, e pe locul al treilea cu 16% din preferințele electoratului.


Situația este complicată pentru Clotilde Armand, ale cărei acțiuni în calitate de primar sunt puternic criticate; aproximativ 70% din rezidenții Sectorului 1 exprimându-și nemulțumirea față de mandatul său, conform ultimelor cercetări sociologice. Aceasta este acuzată și de nereguli în alegerile din 2020, ceea ce a afectat grav imaginea sa publică.

Candidații mai puțin cunoscuți, Liviu Negoiță de la PUSL și Mircea Andrei de la AD, înregistrează scoruri de 6%, respectiv 4%. Ion Bobescu din partea SOS și independentul Dan Podaru sunt cotati fiecare cu 3% din voturi, în timp ce aproape 12 din locuitorii din sectorul 1 spun că ar vota un candidat independent.

Rezultatele sondajului arată o luptă intensă pentru primăria Sectorului 1, cu Ramona Bruynseels având o poziție consolidată datorită notorietății sale dobândite în urma unei candidaturi anterioare la alegerile prezidențiale, unde a obținut un rezultat remarcabil. Această competiție electorală se anunță a fi una dintre cele mai urmărite în contextul actual politic din București.

Sondajul a fost realizat de către Centrul pentru Studii Politice și Sociologice.

Reprezentând un eșantion demografic divers, sondajul a acoperit o gamă largă de subiecte, de la preferințele partidelor politice până la problemele prioritare pentru alegători.

Sondajul a fost realizat în perioada 10.04.2024-15.04.2024. Marja de eroare a sondajului este de 2%. La sondaj au fost chestionate 2088 persoane. Analiza este una descriptivă.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button