Israel: Trebuie să ne pregătim de a patra injecţie! Asta va fi viaţa noastră începând de-acum
Distribuți acest articol

În România a devenit o regulă să te bucuri că te-ai vaccinat, totuși ai făcut boala și ai fost și spitalizat. Dar tragi tare de tine și își justifici ție și te ajută aici și specialiștii în vaccinare: păi dacă cu vaccin a fost așa grav, îți dai seama că fără el o mierleai?

Frazele acestea au fost așa de repetate încât au devenit un fel de axiomă, o regulă nedemonstrată.

Și totuși eu nu m-am vaccinat, am făcut boala de vreo două ori, nu am fost spitalizat și nici mari pierderi nu am avut. Dacă eram în rândul celor vaccinați un specialist mi-ar fi spus că am făcut forma ușoară deoarece am fost vaccinat, dar iată că eu nu am fost.

Ceva nu este în regulă cu aceste vaccinuri, eficiența lor este prea scăzută în unele cazuri, aproape spre deloc. Nu punem aici în discuție vaccinurile la modul general, sunt elemente cheie în prevenție, dar de ce în multe din cazuri ele nu își fac efectele?

Să fie acest joc unul al sorții în care unii pot face boala și alții nu sau fără simptome? Ce oare din trecutul nostru activează sistemul de apărare al organismului în unele cazuri iar în altele nu?

De curând am văzut pe Andrei Pleșu că își punea și el întrebări și tot singur își făcea curaj că a fost spitalizat dar salvat căci de, fără vaccin era deja mort. Nu avea de unde ști asta, poate pur și simplu vaccinul nu a avut efect în cazul său.

Aceste situații ar trebui cu atenție studiate deoarece rateurile acestor vaccinuri sunt cam dese și cam mari. Rolul unui vaccin este clar: să nu mai faci boala și nu forme ușoare ale ei. Un vaccin îți creează anticorpi iar aceștia ucid virusul de cum intră în organism, el nu apucă să se multiplice. Scopul vaccinului corect făcut nu este acela de a opri vaccinul, dar așa, numai puțin.

Sigur că nici nu cred în teoria că vaccinul poate face rău, în nici un caz, dar acest lucru dacă este corect testat, cu timpul necesar pentru o evaluare corectă.

Știu mulți prieteni care s-au vaccinat: unii au făcut apoi boala și alții nu. Unii au avut forme grave, alții nu. Nu pot să măsor dacă într-o măsură mai mare sau mai mică decât cei fără vaccin.

Am prieteni care au avut reacții adverse la vaccin: unii mici, alții mari, de la dureri musculare, bătăi mai puternice de inimă și până la șoc anafilactic. Cu treaba din urmă nu este de joacă deloc, unii chiar nu pot să își facă vaccinul, dar ei află asta doar când îl fac.

Cei mai mulți au raportat la doza a treia dureri mai mari iar cei bolnavi mai grav cu inima că deja nu se simt bine, că problemele cardiace și-au spus cuvântul și își declară lor că la doza a patra vor avea rețineri.

Tocmai de aceea vaccinarea obligatorie nu este bună, fiecare trebuie să decidă pentru el, nu trebuie să fie lăsată oamenilor impresia că alții decid pentru ei, dacă trăiesc sau nu. Trebuie dusă o muncă de convingere, trebuie alese persoanele potrivite și nu Florin Cîțu, trebuie să ducem mesajul corect, cu bune, dar și cu rele, ca să fim preventivi.

Iar cu teoria: să vezi ce grav era fără vaccin, mă lasă rece și este lipsă de profesionalism. Ceva nu funcționează în unele cazuri și trebuie văzut ce ca să nu se mai ajungă aici.

Apoi nu poți să te bazeze numai pe acest lucru, adică numai pe vaccin. Iată că sunt cazuri în care acesta nu funcționează. Tocmai de aceea medicina oferă și tratarea și orice doctor serios îți va spune că ea trebuie să înceapă timpuriu, nu când este grav și organismul slăbit.

Ministerul sănătății ar fi trebuit să aibă în spitale și farmacii medicamente. Medicul de familie ar fi trebuit să poată emite rețetă încă de când pacientul este acasă. Dar medicamentele lipsesc deși am avut mai bine de un an ca să le aducem. Ele există, în toate statele normale oamenii se fac bine și lor puțini tocmai că primesc de timpuriu medicamente. Ești tratat devreme, boala se stopează și nu mai ajungi la spital. Așa ar trebui să funcționeze treaba.

Ce facem noi? Românii sună panicați la doctor și acesta le dă aspirină și vitamine. Sigur că nu produc efecte și apoi se ajunge la forme grace. Ceri și tu ceva serios, să te salveze, cum sunt cei din Germania salvați și ce să vezi: nu are ce să îți prescrie iar dacă o face totuși, nu găsești nimic pe piață.

Și mai este o problemă: toate statele au trecut prin acest val. S-a întâmplat și în SUA, Brazilia, Italia sau Germania. Este valul în care extinderea virusului este în masă. După ce în Italia și Ungaria au murit sute, poate mii de oameni zilnic în 2020 e ușor să spunem acum că vaccinul e soluția. La ei vaccinarea este dublă față de români , atunci de ce nu avem număr dublu de persoane decedate și el este de 10 ori?

Probabil pentru că abia acum s-a ajuns la extinderea în masă a virusului și am ajuns în etapa la care ei se aflau anul trecut. Da, mor mulți români, am avut timp să luăm medicamente și să putem aplatiza acest vârf. Politicienii nu au făcut acest lucru și iată unde suntem, dar să o tot dai cu antivacciniștii trebuie să ai ceva tupeu. Ei sunt de vină deoarece au avut alte preocupări.


Distribuți acest articol