Actualitate

Românii au fost abandonați – Se închide fabrică după fabrică – Guvernul Ciucă se laudă că va schimba becurile

Au început să vină facturi de regularizare la curent și la gaze. E jale, iar românii încep să aibă frisoane în așteptarea unei ierni care se anunță dramatică. Deși guvernul se laudă că ia măsuri pentru protejarea cetățenilor, facturile uriașe anunțate de persoane publice îngrijorează.

Explicațiile companiilor nu conving. Un pericol mare pândește și companiile, cu un consum substanțial de energie electrică și gaze, mai ales cele din industrie. Economia riscă să se prăbușească.

Dian Popescu, fost consilier în Ministerul Energiei în 2o19, a subliniat că în această calitate și-a dat seama că România va fi pândită de un dezastru în energie. A avertizat la acel moment că fără o strategie energetică pe minim 5-10 ani, țara se prăbuşeşte din punct de vedere energetic. Toate temerile sale s-au adeverit. Liberalizarea haotică demarată în timpul cabinetului colegului său Ludovic Orban a fost cireașa de pe tort, care a precipitat criza.

Din producător de energie, România a devenit importator

Așa s-a ajuns la situația paradoxală că, deși România este independentă energetic în proporție de 85%, pe baza infrastructurii energetice realizate de sistemul comunist, în prezent suntem nevoiți să importăm energie. Astfel că prețul îl face furnizorul de energie, la consumator ajungând prețul cel mai scump. Exista un mix energetic foarte bine pus la punct, a subliniat Dian Popescu, subminat de închiderea de către decidenți a unor unități de producţie majore în domeniul energetic.

„Prețul crește când imporți energie. Traderul nu te va ierta”, a explicat specialistul liberal.

Un alt aspect care agravează situația este acela că statul cedează unor tentații populiste, lăudându-se că plafonează cetățenilor prețul la energie electrică, dar suprataxează companiile pentru a recupera sumele acoperite de stat din plafonarea și compensarea facturilor persoanelor fizice prin deja celebra taxă de solidaritate.

Criza energiei riscă să ne demoleze industria

Astfel, jucătorii economici, în special cei din linia a doua, sunt foarte expuși viitoarelor facturi de energie cu valori exorbitante care vor fi la iarnă. Potrivit noii OUG adoptate de Guvern, producătorii de energie electrică, entitățile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfășoară activitatea de trading și agregatorii care tranzacționează cantități de energie electrică și/sau gaze naturale pe piața angro vor plăti de la 1 septembrie o contribuție de solidaritate.

„Când dai o ordonanță și pui taxa de solidaritate, înseamnă că trebuie să fii solidar cu poporul. S-a făcut într-o noapte, în laboratoare, fără să te consulți cu nimeni (…) Comisia Europeană a zis așa, țara să reducă (n.r. – consumul pentru a diminua criza energetică care a lovit Europa în urma războiului).De unde veți reduce? Din economie, nu de la persoane fizice. Se reduc singuri, știu și ei. Întreprinderile nu  au plafonat, nu au nimic. Nu mai sunt competitive la prețul acesta (n.r. – neplafonat). Urmează să se închidă fabrică după fabrică. Toți furnizorii mici, cu capital românesc în general, au renunțat la clienți”, a conchis Dian Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button