Premierul de la Chișinău: Integrarea europeană este prioritatea numărul unu pentru R. Moldova
Distribuți acest articol

Integrarea europeană este prioritatea numărul unu pentru Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, în cadrul unei întrevederi cu Janis Mazeiks, noul ambasador al UE în R. Moldova. 

Astfel, cei doi oficiali au vorbit despre agenda europeană a Republicii Moldova, dar și despre perspectivele dezvoltării relațiilor de parteneriat.

Astăzi, am avut ocazia să îl felicit pe noul șef al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, cu numirea în funcție și i-am urat succes în exercitarea mandatului. L-am asigurat pe domnul ambasador despre deschiderea Guvernului pentru avansarea relațiilor de parteneriat în procesul de implementare a Acordului de Asociere. Integrarea europeană este prioritatea numărul unu pentru noi. Suntem conștienți de înalta responsabilitate pe care o avem în atingerea acestui obiectiv major și suntem pregătiți pentru lansarea reformelor necesare în vederea alinierii Republicii Moldova la standardele UE”, a subliniat Natalia Gavrilița.

Totodată, părțile s-au referit și la necesitatea continuării reformelor în domenii de importanță majoră pentru Republica Moldova.

În acest sens, ambasadorul Janis Mazeiks a dat asigurări că „Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova tot sprijinul necesar în derularea reformelor”.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol