Informație pe sursă confirmată.

Și de această dată UDMR nu are nici o șansă să treacă pragul electoral. La momentul de față voturile primite de la etnicii maghiari îi asigură doar puțin peste 3%.

Însă partidele sistemului se mobilizează așa că PSD are comandă dată pe linia de activ de partid să aducă câte 10 de voturi în fiecare secție de votare din România. În acest sens mare majoritatea a delegaților din secțiile de votare și care vin din partea UDMR nu sunt membri de partid, așa cum ar trebui să fie, ci membri de partid PSD sau apropiați ai acestora.

PSD va acorda, conform comenzii venite de la centru, câte 10 voturi pentru UDMR în fiecare secție de votare. Acest sistem a fost utilizat la fiecare ciclu de alegeri și uneori chiar și PNL a participat la această mascaradă, fiecare după puteri.

Așa că să nu vă mai mirați că veți vedea mii de votanți pentru UDMR prin Alexandria sau prin Botoșani.

Înțelegerile dintre PNL, PSD și UDMR sunt vechi și au legătură cu anul 1989 atunci când sistemul generat de eșalonul II din PCR, eșalonul sovietic, a decis că PSD va fi pentru români și UDMR pentru unguri.

Pentru naivi au creat PNL.

Dar nu doar aceasta este surpriza, în realitate această informație neaducând absolut nici o surpriză.

Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu sunt capi de listă la PER, Partidul Ecologist Român. Însă acest partid nu există real, nu are structuri, nu avea bani nici de campania electorală.

PER este doar un partid politic de buzunar construit de către PSD. Primii oameni de pe listele PER în fiecare județ reprezintă foști membri ai PSD, asta în marea lor majoritate.

Partidul nu există în intențiile de vot, dar se pregătește de asemenea o mare fraudare. Tot pe linie de partid s-a cerut ca în fiecare secție să se dea 20 de voturi pentru PER astfel încât partidul să intre în parlamentul României.

Unii vor da, alții nu vor da, dar vor spune că o vor face. Mai mult nu se poate căci vor fi afectate procentele PSD.

Faceți un calcul simplu: 18 000 de secții x 20 de voturi / secție = 360 000 de voturi. Acestea ar putea să asigure accesul în parlament pentru PER.

Spunem că ar putea, dar o prezență mare la vot ar putea încurca aranjamentele.

Dar se mai face ceva prin acest partid de buzunar și vom cere informațiile necesare de la AEP pentru a putea vedea dacă sursele noastre se confirmă.

Se pare că PER va face deduceri fictive, adică se vor deconta bani de campanie care în realitate nu au fost cheltuiți. Nu vorbim de sute de mii de euro, se face că statul român urmează a fi devalizat cu câteva milioane de euro și poate chiar mai mult.

Practic cartelul se va folosi de acest partid și de candidații fictivi pe care îi are nu doar pentru a frauda alegerile din punct de vedere al voturilor ci și din punct de vedere al sumelor ce urmează a fi deduse.

Ca să vedeți culmea statisticii, PER a câștigat, prin tragere ELECTRONICĂ la sorți, dreptul de a numi candidați în secții în fața unui partid politic cu mult mai puternic, dar care nu fac parte din sistem, anume AUR.

AUR avea oameni suficienți pentru a putea băga în secții ca să își apere voturile. Pentru a putea lovi în noul partid politic, un partid antisistem, un partid format din oameni liberi și tineri, s-au făcut tot felul de tertipuri.

Tot așa a fost redus numărul de reprezentanți din secții de la 8 la 7 pentru a nu mai lăsa loc și celor care se bat cu sistemul politic corupt.

Aflat la aproape 10% din intenția de vot, ținând cont și de voturile din Basarabia și din Republica Moldova, AUR este singurul partid care se duce în parlament ca să se bată pentru Români.

“Fraudarea alegerilor a început, însă românii vor merge la vot în număr mare și se vor asigura că nu vor putea ei fura cât pot românii vota.

Ne aflăm deja la 10% din intenția de vot și creștem în continuare. Aici punem și voturile ce le avem din diaspora și din Basarabia.

Sistemul a inventat tot felul de partide și se pregătește fraudarea alegerilor, așa cum face de fiecare dată. Au introdus partide fictive, care nu există și au luat decizia de a ne scoate din secțiile de vot.

Politicienilor de astăzi le este frică de AUR și e normal să fie așa căci cu noi nu se vor putea înțelege” a declarat unul din candații AUR la funcția de deputat pentru redacția 4media.info .

  • Proiect pentru valorificarea Canalului Bega, o resursă care zace în uitare – CURIERUL ROMÂNESC
    Canalul Bega, o resursă de dezvoltare pentru Banat, de importanță strategică internațională, zace în uitare nefolosită de 62 de ani. Titi Stoica, deputat AUR de Timiș, propune o strategie care vizează repunerea acestuia în funcțiune și valorificarea potențialului comercial și turistic al Timișoarei. În acest sens, există un proiect în desfășurare – „Reabilitarea infrastructurii Canalului […]
  • Un fost jucător de la Real Madrid este primul fotbalist achiziționat în criptomonede
    Transfer istoric în fotbal . Este începutul unei noi ere? David Barral, în vârstă de 37 de ani, a trecut pe la Levante, Gijon sau echipa de rezerve a clubului Real Madrid, iar de vineri va juca în Segunda B (liga a treia spaniolă), la DUX Internacional de Madrid. Clubul a realizat acest transfer în […]
  • Eminescu, mai actual ca oricând
    “Ce cautã aceste elemente nesãnatoase în viata publicã a statului? Ce cautã acesti oameni care pe calea statului voiesc sã câstige avere si onori? Ce sunt aceste pãpusi care doresc a trai fãrã muncã? Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu sunt. Învăţaţi: nici cât negrul sub unghie. Fabricanţi – numai de palavre. Meseriaşi: nu. Breaslă cinstită […]
  • Mike Pompeo: China ascunde originea reală a Covid-19
    Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a acuzat din nou China, vineri, că disimulează adevărul despre originea reală a Covid-19, în timp ce o echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a ajuns, joi, la Wuhan pentru a ancheta subiectul, scrie AFP. Secretarul de stat american a afirmat că maladii asemănătoare Covid-19 circulau deja din toamna lui […]
  • FOTO* Vaccin doar pentru privilegiați! Înscrierea la vaccinare funcționează doar pentru persoanele juridice
    În cursul zilei de vineri pe rețelele de socializare au apărut informații că platforma pentru înscriere la vaccinare nu funcționează sau ești nevoit să aștepți câteva ore, însă la un moment dat site-ul a picat complet. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, s-a lăudat la televiziuni și prin presă că el s-a înscris pentru vaccinare în câteva […]
  • FOTO: Iohannis, ținta ironiilor pe Facebook
    Președintele Klaus Iohannis a devenit ținta ironiilor pe rețelele de socializare, chiar și ambasadele de la București au gustat glumele și au făcut puțin mișto de președinte. Cu toți știm că lui Klaus Iohannis nu îi plac glumele la adresa sa și nu putem uita subiectul de Anul Nou, când a fost ironizat la TVR […]
  • Cîmpeanu, critic la adresa profesorilor: E îngrijorător faptul că personalul didactic nu vrea să se vaccineze
    Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cataloghează drept “îngrijorător” faptul că în multe judeţe numărul personalului didactic auxiliar – tehnicieni, secretare, responsabili cu resurse umane sau contabilitate – este mai mare decât cel al dascălilor care şi-au exprimat dorinţa de a se imuniza împotriva noului coronavirus. Ministrul afirmă că disponibilitatea de vaccinare nu condiţionează decizia de deschidere […]
  • Războiul hibrid în fostul lagăr URSS. Moldova, o țință a Rusiei – CRITICII.RO
    Prăbușirea Uniunii Sovietice a dat fostelor republici sovietice șansa de a-și concepe propria politică externă pe baza a ceea ce sunt în mod obișnuit înțelese ca valori cheie occidentale. Cu toate acestea, în Rusia, deceniile post-sovietice au produs, de asemenea, o mare nostalgie. Căderea Uniunii Sovietice nu a fost văzută doar ca una dintre cele […]
  • Antonio Andrusceac: Nu vorbim despre o greșeală medicală
    Deputatul AUR, Antonio Andrusceac, invitat al emisiunii Realitatea în Politică, vorbește deschis despre întâlnirea avută cu Sindicatul Ministerului Sănătății. Acesta își exprimă dezamăgirea pe care o are în ceea ce privește modul în care Sindicatul a răspuns întrebărilor sale legate de nedreptățile ce au loc în centrele medicale. Declară faptul că au existat puncte de […]
  • Frigul se resimte și în autobuzele vechi din Ploiești
    Pentru prima dată în 2021, temperaturile atmosferice scăzute și-au făcut simțită prezența și la Ploiești, în special noaptea și dimineața. Mulți dintre cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun susțin că în autobuzele vechi ale TCE este aproape la fel de frig ca afară. Explicația conducerii societății de transport este că vechile mijloace […]
  • Rata incidenței cumulative a COVID-19 la 1000 locuitori, pe localități, 15.01.2021
    În prezent, la nivel de județ, sunt aplicabile măsurile Hotărârii CJSU nr.1/2021. Acestea au intrat în vigoare pe 12 ianuarie și sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile, indiferent de dinamica incidenței care se înregistrează în unitățile administrativ-teritoriale, pe durata acestui interval. UAT POPULATIE REZIDENTADEPABD 12.01.2021 NR. TOTAL CAZURI NOI (ACTIVE)COVID-19 Rata incidentei la […]
  • Anunț despre depunerea jurământului de credință față de România ~ InfoPrut
    Ambasada României la Chișinău anunță că, începând cu data de 22 ianuarie, în fiecare zi de vineri, Secția consulară va organiza numai sesiuni de depunere a jurământului de credință față de România, pentru a veni în sprijinul persoanelor care solicită depunerea jurământului de credință față de România. Programul de lucru cu publicul se va desfășura […]
  • Petre Răcănel: AUR este speranța românilor!
    Invitat la emisiunea Realitatea în Politică, realizată de către Titi Sultan, Petre Răcănel, președintele Federației Societatea Civilă Românească, vorbește despre susținerea pe care o are pentru Alianța pentru Unirea Românilor, dar și pentru debutul acesteia în Parlament. Declară faptul că această mișcare politică există încă din anul 2012 prin președintele acesteia, George Simion, care împreună […]
  • Dan Barna: Următorul președinte al României va fi de la USR-PLUS
    Liderul USR PLUS, Dan Barna, anunță că noul președinte al României va fi din partidul său, însă el a ratat turul doi fiind declasat de Viorica Dăncilă. La vot cetățenii au ținut cont foarte mult și de informațiile apărute în spațiul public despre furtul banilor europeni din proiectele sale din România. ”Sunt foarte optimist că […]
  • Rodica Boancă (AUR): Eminescu să ne judece!
    Senatorul AUR, Rodica Boancă, a declarat astăzi pentru ropress.ro, faptul că în zilele noastre, viată artistică românească a intrat într-un continuu colaps. Aceasta este de părere că satira eminesciană la adresa politicienilor corupți devine din ce în ce mai reală, iar faptul că acest lucru este puternic mediatizat duce la pierderea desăvârșită a identității naționale […]
  • Bilanț vaccinare, vineri, 15 ianuarie, în Prahova
    Prefectura Prahova a anunțat că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Prahova, de la debutul campaniei, până la data de 15 ianuarie, la nivelul județului au fost distribuite 5.151 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2. Conform datelor oficiale, de la debutul vaccinării (31 decembrie 2020) și până în prezent au fost raportate patru […]
  • Persoanele vindecate de Covid-19 devin imune pentru cel puțin cinci luni
    Majoritatea persoanelor care au avut Covid-19 devin imune la virus pentru cel puțin cinci luni, arată un studiu condus de Public Health England. Astfel, oamenii de știință au descoperit că cei care au fost infectați deja cu coronavirus sunt cu 83% mai puțin predispuși să contracteze din nou virusul decât cei care nu au fost […]
  • DNA a pus sechestru pe averea lui Tăriceanu
    DNA anunţă oficial, vineri, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este urmărit penal pentru luare de mită. Procurii au dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinându-i lui Tăriceanu, în valoare de 3.204.640 lei. ”Ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale şi constituţionale necesare pentru efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană care, la data faptelor, deţinea […]
  • VIDEO Mafia lemnului: Suceava devine o Sicilie a României
    În județul Suceava s-a instalat o grupare de crimă organizată, specializată în defrișări ilegale de pădure și avem parte de imagini ce ne duc cu gândul la mafia siciliană, unde grupările criminale făceau legea pe străzi. Acești oameni implicați în mafia lemnului nu au teamă de nimeni și nimic, iar Poliția Română asistă tacit, în […]
  • Ioan Aurel Pop: 15 ianuarie 2021, o zi tristă a culturii naționale
    Ziua Culturii Naționale, sărbătorită anual, la propunerea Academiei Române, în 15 ianuarie, nu are loc, în acest moment, sub auspicii bune, susține Ioan Aurel Pop. Principala vină nu o poartă doar pandemia de coronavirus, ci și metehnele noilor oameni de cultură, care nu mai sunt atașați de valorile și istoria poporului român. Ziua Culturii Naționale […]
  • Ziua Culturii Naționale, marcată în sudul Basarabiei istorice ~ InfoPrut
    Românii din sudul Basarabiei istorice vor organiza vineri o serie de manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirea a 171 de ani de la nașterea poetului român Mihai Eminescu. În perioada 14-17 ianuarie 2021, la Centrul de Informare al României din Ismail va putea fi vizitată expoziția de carte cu genericul „Al meu nume o […]
  • Deputat USR, atacă medicii și profesorii: Mi se pare înfiorător că nu vor să se vaccineze
    Deputatul Emanuel Ungureanu critică autoritățile pentru că nu au organizat centrele de vaccinare din timp și îi acuză pe medici și profesori că nu vor să se vaccineze. „Cel mai prost lucru a fost că nu ne-am pregătit din luna august (…). E foarte deranjant că e luna decembrie și noi abia acum ne pregătim […]
  • Dan Tănasă (AUR): Omagiu pentru Eminescu, de Ziua Națională a Culturii
    De Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie) ar fi trebuit să îi aducem un omagiu poetului și jurnalistului Mihai Eminescu. Ar fi trebuit că, măcar astăzi, să vorbim mai mult despre cultura și valorile noastre naționale. În schimb, în prim plan se află campania de vaccinare și exercițiul de imagine a lui Klaus Iohannis. Într-o perioadă […]
  • Contul de Twitter al vaccinului rusesc Sputnik V a fost restricționat
    Rusia a devenit prima țară din lume care a omologat un vaccin contra noului coronavirus, chiar dacă și-a atras critici la nivel internațional în fața unui anunț considerat prematur, înainte de testele din fază a treia și de publicarea rezultatelor științifice. Miercuri, președintele rus Vladimir Puțin a afirmat că Sputnik V este “cel mai bun” […]
  • Adio cenzură! MeWe, o rețea de socializare peste Facebook și Twitter
    În urmă cu câteva zile am auzit zvonuri pe rețelele de socializare despre o aplicație mai tare decât Facebook și Twitter, care se recomandă împotriva cenzurii fiind creată cu ajutorul părintelui internetului Tim Berners-Lee. „MeWe se recomandă ca o rețea de socializare creată cu contribuția lui Sir Tim Berners-Lee (inventator al World Wide Web) și […]
  • Rodica Boancă: Satira eminesciană la adresa politicienilor corupți este mai actuală ca oricând
    “Cultura română aparține culturii universale prin opera celui mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu. Astăzi avem nevoie de Eminescu mai mult ca oricând. Avem nevoie de patriotismul său, de dragostea sa pentru români și pentru istoria noastră și de spiritul său critic. Eminescu, icoană a românismului” a declarat Rodica Boancă, senator AUR, pentru redacția […]
  • AJUNGE! Și România are eroii ei și dreptul la o istorie națională.
    Pe 14 ianuarie 1894 s-a născut una dintre cele mai mari eroine ale poporului român, Ecaterina Teodoroiu. Partidul AUR consideră că indiferent de vremuri, mereu există timpul necesar pentru a ne opri și a ne gândi un moment la cei fără de care, nu am fi fost azi aici. Una dintre aceste persoane este Ecaterina […]
  • VIDEO: Iohannis s-a vaccinat
    Ministerul Sănătății și medicii de la Spitalul Dr. Carol Davila i-au pregătit un studio de filmare președintelui Klaus Iohannis pentru a prezenta opiniei publice cum acesta se vaccinează în fața presei.
  • George Simion: Ne opunem vânzării CEC Bank, Portului Constața, Tarom și Aeroportului Otopeni
    Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, anunță că se opune categoric vânzări CEC Bank, Portului Constața, Tarom și Aeroportului Otopeni, precum și a altor importante companii de stat pe care premierul Florin Cîțu dorește să le vândă bucată cu bucată. Cîțu a început pe ascuns procedura pentru vânzarea companiilor de stat Guvernul PNL-USR-UDMR condus […]
  • Nicușor Dan, despre poluare: Sper să ne creadă Comisia Europeană
    Nicuşor Dan a precizat că există două proceduri de infringement pe zona de mediu declaşate împotriva României de către Comisia Europeană, iar în orice moment CE poate începe să perceapă penalităţi considerabile. Primarul general a adăugat că tot ce a putut face PMB a fost să încerce să câştige încrederea Comisiei şi să solicite timp, […]
  • Preşedintele României a anunţat cine merge la şcoală din 8 februarie
    Preşedintele României a anunţat cine merge la şcoală din 8 februarie. Scenariul hibrid dispare. „Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg […]
  • Prospectul vaccinului antiCovid de la Moderna. Lista reacțiilor adverse posibile
    Acesta este al doilea vaccin antiCovid aprobat la nivelul Uniunii Europene care ajunge în România, după cel de la Pfizer BioNTech, cu care a fost începută, practic, campania de vaccinare împotriva Covid-19, în România, pe 27 decembrie anul trecut. Este vorba despre un document, postat miercuri pe platforma oficială vaccinare-covid.gov.ro, ce conține informații importante, în […]
  • În Prahova rămân doar 15 centre de vaccinare anticovid
    În urma videoconferinței organizata miercuri seară cu conducerile DSP-urilor din țară s-a decis ca, momentan, faza a II-a de vaccinare anticovid să înceapă cu mai puține centre. La nivelul județului Prahova vor rămâne 15 centre (în Ploiești, Câmpina, Urlați și Vălenii de Munte), din cele 37. În fiecare punct de vaccinare (se va folosi termenul […]
  • Două case au fost la un pas de a fi înghițite de flăcări, în Prahova
    Marți seară, pompierii prahoveni au avut o intervenție extrem de dificilă, în comuna Bertea, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o locuință din zonă.În jurul orei 19:02, două echipaje de stingere și unul de prim ajutor au fost solicitate să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la tavanul dormitorului, pe […]
  • Florin Roman, de la vânzător de ziare la sute de mii de euro în consilii de administrație
    Liberalul Florin Roman a pornit în carieră de la vânzător de ziare la colț de stradă, însă azi e om mare în stat cu funcții și bani fără număr din consilii de administrație și comisii parlamentare. Florin Roman a ocupat funcții peste funcții în același timp, probabil nici nu cred că mai dormea noaptea la […]
  • Câte cadre didactice din Prahova sunt de acord cu vaccinarea împotriva COVID-19
    Mai puţin de jumătate dintre cadrele didactice care predau la şcolile din judeţul Prahova şi-au exprimat disponibilitatea de a se vaccina, în cazul personalului auxiliar din învăţământul prahovean procentajul fiind de puţin peste cincizeci. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi seară, că pe 8 februarie ar putea fi reluate cursurile în unitățile școlare din întreaga […]
  • Cum arată cel mai nou pasaj rutier din Ploiești
    Cel mai nou pasaj rutier din Ploiești a fost construit în locul podului de lemn. Primăria Ploiești a recepționat lucrările la pasajul rutier peste calea ferată din zona de sud a orașului. Podul, care a costat peste 27 de milioane de lei, fără TVA, dintr-un credit bancar accesat de Primăria Ploiești, face legătura între strada […]
  • Crește salariul minim brut
    Cea mai importantă decizie așteptată acum de piața muncii este valoarea salariului minim în vigoare în 2021. Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat aprobarea actului normativ prin care se stabileşte salariul minim brut pe ţară pentru 2021 la 2.300 de lei lunar, de către Guvern, potrivit Agerpres. „Am aprobat actul normativ prin care se stabileşte salariul […]
  • AUR Moldova, alături de Asociația „Unirea-Odip”, depuneri de flori la bustul lui Eminescu ~ InfoPrut
    Cu ocazia împlinirii a 171 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, Asociația „UNIREA-ODIP”, împreună cu formaţiunea AUR Moldova, anunță că vor depune flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor, vineri, începând cu ora 9,00. „Suntem români şi punctum, spunea marele Mihai Eminescu. O personalitate care ne-a definit ca popor, care a […]
  • Voiculescu recunoaște că avem multe cazuri de infecții nosocomiale în spitale
    Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că infecţiile nosocomiale din spitale în continuare nu sunt raportate. El precizează că aşteaptă să vadă cifrele din această lună şi afirmă că “problemele din sistemul sanitar nu au dispărut odată cu COVID-19”. “În continuare nu sunt raportate. Nu se raportează aşa cum ar trebui să se raporteze. Aştept să […]
  • Iohannis este de acord cu George Simion: școlile se vor deschide pe 8 februarie
    Președintele Klaus Iohannis a anunțat concluzia la care s-a ajuns în urma ședinței avute joi la Palatul Cotroceni, cu privire la redeschiderea școlilor. Acesta a declarat: ,,Am avut până adineaori o discuție foarte importantă cu premierul, cu ministrul Educației, ministrul Sănătății și alte personalități din domeniu. Tema discuției a constat în: deschidem sau nu deschidem […]
  • Starea de alertă în România, prelungită. Măsurile privind intrarea, șederea și tranzitarea țării
    Ambasada României în Republica Moldova a informat că, începând cu data de 13 ianuarie 2021, a fost prelungită cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul România și a prezentat măsurile privind intrarea, șederea și tranzitarea țării. În acest context, se menține valabilitatea listei statelor cu risc epidemiologic ridicat, în care figurează și […]
  • Conducător auto băut și fără permis, urmărit în trafic de polițiști
    Bărbatul, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, nu a oprit, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, la semnalele polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Păulești. Echipajul a pornit în urmărirea acestuia și după aproximativ 5 km a reușit blocarea autoturismului. Ulterior au fost constatate motivele pentru care bărbatul nu a oprit. […]
  • Persoană rănită într-un accident rutier în această seară, în Teișani
    Din primele informații oferite de ISU Prahova, în mașină se aflau patru persoane, una dintre ele fiind rănită. Accidentul s-a produs în comuna Teișani, sat Valea Stâlpului, joi, aproape de ora 16.00. La locul accidentului sunt mobilizate un echipaj de stingere și unul de prim ajutor. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate […]
  • În Ploiești este interzisă arderea deșeurilor în gospodărie și pe domeniul public
    Primăria Municipiului Ploieşti, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, informează comunitatea locală că, arderea/incendierea deşeurilor de orice natură, atât pe domeniul public, cât şi în perimetrele aferente proprietăților private, reprezintă contravenție şi se sancționează în conformitate cu prevederile Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor. Întrucât și la Ploiești au fost numeroase situații de acest gen, autoritățile locale le-au reamintit locuitorilor […]
  • Dragnea, un nou dosar penal
    Fostul preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru trafic de influenţă şi folosire a influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite, în dosarul legat de vizita în SUA din 2017. Totodată, este urmărit penal, pentru cumpărare de influenţă, fostul consilier parlamentar Gheorghe Dimitrescu, în prezent consul […]
  • Se redeschid școlile, dar nu pentru toți elevii. În funcție de scenariile trasate de Arafat, Iohannis, Cîmpeanu și Voiculescu
    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după întâlnirea cu miniştrii Sănătăţii şi ai Educaţiei şi cu şeful DSU, că începând din 8 februarie, majoritatea şcolilor se vor redeschide. Şeful statului a precizat că o decizia finală va fi luată în 2 februarie. În cazul învăţământului universitar, decizia va fi luată la nivelul fiecărei instituţii de […]
  • Voiculescu dă bani medicilor de familie în funcție de câți oameni conving să se vaccineze
    Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, anunță că medicii de familie vor beneficia de bonusuri financiare în funcție de numărul de pacienți pe care îi conving să se vaccineze. ,,Ținta sunt indeciși.”, a afirmat ministrul Sănătății. ,,Iar la indecişi cel mai bine ajungem prin medicii de familie”, a explicat ministrul sănătății bonusurile pe care vor să le […]
  • Nicușor spune că Primăria Capitalei are datorii de 2,5 miliarde, dar vrea să cumpere ELCEN
    Nicuşor Dan a declarat că datoriile curente ale Primăriei Capitalei sunt de 2,5 miliarde de lei, iar suma înseamnă aproximativ cât a costat realizarea metroului din Drumul Taberei. El a adăugat că sunt blocate, din luna august a anului trecut, conturile PMB, motiv pentru care de exemplu nu pot continua lucrările pentru Prelungirea Ghencea. Primarul […]
  • AUR vrea ca guvernul și producătorul să răspundă dacă vaccinul are efecte adverse periculoase – CURIERUL ROMÂNESC
    Azi, pe Radio România Actualități, managerul Spitalului „Dr.Victor Babeș”, dr. Emilian Imbri afirmă: ”Să ştiţi că eu personal după ce mă voi vaccina nu o să renunţ la mască şi voi purta în continuare masca şi nu vreau să creadă lumea că îi păcălesc. Sigur, o voi purta şi după ce fac rapelul, la 21 […]