
DNA are treabă. Florin Cîțu va fi cercetat pentru abuz în serviciu și folosirea resurselor statului în cursa internă din PNL
Premierul Florin Cîțu este vizat de două dosare până la acest moment, anunță DNA într-un comunicat oficial. Urmărirea penală în rem a început pentru achiziția celor 120 de milioane de doze de vaccin, dar și pentru folosirea resurselor guvernului pentru câștigarea șefiei PNL.
„Acum, că procurorii au început cercetările, sperăm să aflăm cât mai repede dacă premierul a comis infracțiunea de instigare la abuz în serviciu folosindu-se de resursele statului ca să obțină șefia partidului”, a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentant Declic.
În acest moment, procurorii DNA fac cercetări pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 Cod Penal, și instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 din Codul Penal, raportat la art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin 1.
Comunitatea Declic a depus, pe 30 iulie, un denunț la DNA pe numele lui Florin Cîțu și al fostei consiliere de stat Mioara Costin, pentru instigare, respectiv abuz în serviciu. Decizia a fost luată după ce în spațiul public a apărut un document controversat cu antetul Guvernului. Consilierii de stat angajați în cadrul Executivului trasau linii de comunicare politică pentru strategia lui Florin Cîțu în lupta internă pentru șefia Partidului Național Liberal.
Nu uita să distribui acest articol!Recomandarea redacției!
Ungurii au prin RCS-RDS 75% din piața de cablu din România. O problemă de securitate națională
Ungurii au prin RCS-RDS 75% din piața de cablu din România. O problemă de securitate națională. O serie de amendamente...
Ciolacu ne dă asigurări: vom avea Taxe Mari ca în Statele NATO
Ciolacu ne dă asigurări: vom avea Taxe mari ca în Statele NATO, această declarație a fost făcută în cadrul unei...
Toți sunt razna. Ciucă spune că inflația este creștere economică
Toți sunt razna. Ciucă spune că inflația este creștere economică. Adică au printat 150 de miliarde de lei, au devalorizat...
Cozmin Gușă: Ungaria îngenunchează România. Pas cu Pas. Mai avem conducători la București?!
Ieri după-amiază, nou aleasa președinte al Ungariei a început o vizită de trei zile în Transilvania (nu în România, conform...
General SRI: România nu a fost atacată cibernetic doar de Rusia ci și de statele „prietene”
Generalul Anton Mugurel Rog, Director General al Centrului Național Cyberint, SRI, a spus că nu doar Rusia a atacat și...
Palatul de lux din Grecia al fugarului Sorin Oprescu
Sorin Oprescu, care este acuzat în țara sa de luare de mită, constituire de grup infracțional organizat, corupție și spălare...