
Cozi infernale la granița României. Frații alungați din țară de guvernările corupte doresc să se întoarcă acasă. În acest sens și-au făcut bagajele, au lăsat pentru scurt munca și doresc să fie alături de familie în noaptea de înviere.
Dar ce să vezi, planurile ministrului Lucian Bode sunt altele. El a dar probabil directivă către vama ca să se facă controale la sânge și să le piară românilor dorul de țară.
„Nu înțelegem deloc ce se întâmplă aici. Eu am fost vaccinat și doresc să vin acasă, am stat prea mult timp departe de casă. Am doi ani de când nu mi-am mai văzut familia, am respectat condițiile impuse dar nu se mai poate în acest fel. Românii au dreptul să vină acasă și să nu fie tratați cu spatele de către autorități. Poate că așa își doresc: să renunțăm, dar nu o vom face deoarece avem soțiile și copiii acasă” a declarat Eugen Cristescu prezent în vamă.
- Claudiu Târziu aruncă în aer imaginea lui Georgică: „Nu el ia deciziile în AUR! Este un prizonier ghidonat din umbră”
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Claudiu Târziu, fost copreședinte al AUR, face dezvăluiri despre ruptura de George Simion și lansează acuzații dure la adresa liderului partidului. Acesta susține că Simion l-a trădat, că a ajuns să conducă formațiunea într-un mod abuziv și că deciziile sale ar fi influențate de persoane din afara … - Taxa ETS2, amânată deja până în 2028, ar putea întârzia, sugerează Nicușor Dan
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Sistemul european de taxare a emisiilor de carbon ETS2 ar putea scumpi carburanții și gazele folosite pentru încălzirea locuințelor, iar România ar putea susține amânarea acestuia chiar și după 2028, a sugerat președintele Nicușor Dan. Afirmația a venit la finalul reuniunii Consiliului European, potrivit Profit.ro. Președintele a … - Horia Țiugan, procurorul dosarului Bulai, judecat după un test pozitiv la amfetamină în Giurgiu
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Procurorul Horia Țiugan, care s-a ocupat de cazul fostului profesor Alfred Bulai, a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. Decizia aparține Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a fost luată pe 14 octombrie 2026. El ar fi condus o mașină … - Georgică face scandal național pentru un bilet de avion la clasa economică, deși Nicușor Dan a tăiat zeci de milioane de la deplasări!
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Incompetența și populismul de cea mai joasă speță au atins un nou prag absolut în tabăra simioniștilor (deputați AUR fără discernământ). Rămași fără teme reale și complet izolați politic, parlamentarii lui Simion și-au găsit un nou inamic imaginar: Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Într-o demonstrație de … - Sindromul „soldatului simionist”: Trădătorul care își transformă sistematic partidul într-o sectă de slugi și lachei
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Deputați sau simpli executanți din partid au început să se bată cu pumnul în piept, declarându-se mândri „soldați simioniști”. Această etichetare ridică o întrebare fundamentală: de ce nu „AUR-iști”? De ce un parlamentar, ales de români pentru a-i reprezenta în forul legislativ, simte nevoia viscerală să se … - Zam-2.0: torpila super-rapidă a Coreei de Nord, ghidată de inteligență artificială, testată submarin
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Coreea de Nord a efectuat joi un test submarin cu o torpilă de precizie de un tip nou, denumită Zam-2.0, care folosește inteligența artificială în ghidaj și în detecția țintei, a anunțat sâmbătă agenția oficială KCNA. Potrivit KCNA, tehnologia AI a fost aplicată în detecția țintelor și … - Bucureștiul se alătură Poloniei și statelor baltice și oferă bani pentru trupele americane
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Aproximativ 1.000 de soldați americani sunt staționați în prezent în România, la bazele de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. Aproximativ 1.000 de soldați americani sunt staționați în prezent în România, la bazele de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. Bucureștiul s-a oferit, potrivit Bloomberg, … - Un europarlamentar din gașca lui Simion cere dezarmarea României
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Dacă mai exista vreun dubiu legat de direcția în care George Simion și acoliții săi vor să târască România, un mesaj halucinant venit de la Bruxelles spulberă orice iluzie. Într-o nouă demonstrație de servilism față de interesele Moscovei, un europarlamentar din cercul intim al lui Simion a … - Falsa „melonizare” a AUR: George Simion menține intenționat partidul nefrecventabil, știind că pe zona moderată este total irelevant și respins de alegători
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Drama reală a partidului este că AUR ar putea, în teorie, să capteze voturi pentru un mesaj conservator echilibrat și o poziționare rațională, dar doar dacă ar scăpa de George Simion. O recentă analiză politică încearcă să explice ruptura de discurs din interiorul AUR printr-o pretinsă „strategie … - Legea numită după fostul senator Lindsey Graham, decedat în iulie, amânată de Trump
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover O legislație care ar fi impus tarife de până la 100% mărfurilor aduse în SUA de cei cinci mari importatori de țiței sau gaze rusești a fost amânată vineri printr-un decret prezidențial. Pachetul face parte din Legea Graham, numită după fostul senator Lindsey Graham, un cunoscut susținător … - Alertă în nordul Tulcei: sistemele radar au depistat o țintă aeriană dinspre Ucraina
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Un mesaj RO-Alert transmis la ora 01.54 a avertizat populația din nordul județului Tulcea despre un posibil pericol aerian, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 octombrie. Un mesaj RO-Alert transmis la ora 01.54 a avertizat populația din nordul județului Tulcea despre un posibil pericol aerian, în … - Fitch evaluează România în ianuarie: Nazare avertizează că un derapaj fiscal poate atrage reevaluări
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Datoria publică a României a ajuns la sfârșitul lunii iulie 2026 la aproximativ 60% din PIB, echivalentul a 1.205 miliarde de lei, iar în primele opt luni ale anului statul plătise dobânzi de 42,1 miliarde de lei, cu 26,7% peste nivelul din intervalul similar din 2025. Datoria … - Expert: Simion l-a trădat pe Georgescu. Susținerea publică este doar un calcul cinic, fără nicio „afinitate reală”
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Criza politică de aproape șase luni, care ține în incertitudine formarea Guvernului Luca Niculescu, a umflat artificial procentele partidului AUR în sondaje, dar a scos la iveală și ipocrizia majoră de la vârful formațiunii. Deși pozează public în marele aliat al lui Călin Georgescu, trădătorul Simion joacă, … - Georgescu a avut luni să fugă din țară, judecătorul consideră arestul la domiciliu suficient
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Tribunalul București a făcut publică motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost plasat în arest la domiciliu. Tribunalul București a făcut publică motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost plasat în arest la domiciliu. Judecătorul a reținut, printre altele, că Georgescu a avut câteva luni … - Viziunea de contabil a lui „Ilie Sărăcie” a băgat țara în recesiune. Lecția britanică a falimentului
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover O analiză recentă publicată în prestigioasa revistă The Atlantic arată cum Marea Britanie — odinioară un colos economic mondial — a fost împinsă într-un declin istoric până la nivelul de trai al statului Mississippi, cel mai sărac stat american. Cauza principală a acestui dezastru nu a fost … - Experiment la MIT: inteligența artificială a identificat rapid patru agenți patogeni cu potențial pandemic
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover În mai puțin de o oră, sisteme de inteligență artificială au identificat, în cadrul unui experiment organizat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), patru agenți patogeni cu potențial pandemic, la solicitarea unor studenți fără pregătire științifică. În mai puțin de o oră, sisteme de inteligență artificială au … - Groparii economiei au falimentat propriul partid: PNL ajunge la peste 150 de milioane datorii și este executat silit după ce a fost prins cu mâna în buzunarul românilor
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Faliment total pentru PNL: Instanța Supremă îi obligă definitiv pe liberali să restituie milioanele de euro încasate ilegal pentru campania lui Ciucă Lovitură financiară pentru Partidul Național Liberal, care pierde definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) privind banii încasați de la stat pentru campania prezidențială a … - Insolvența respinsă de tribunal, AnimaWings prelungește suspendarea zborurilor până la 15 noiembrie 2026
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Tribunalul București a respins, miercuri, cererea Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii de insolvență, iar compania a prelungit suspendarea temporară a operațiunilor de zbor până la 15 noiembrie 2026, inclusiv. Tribunalul București a respins, miercuri, cererea Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii de … - Pagini false cu numele ANAF cer CNP, adresa, soldurile bancare și veniturile lunare
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover ANAF atrage atenția asupra unor site-uri frauduloase care folosesc numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare. Aceste pagini solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail, date despre conturile bancare, solduri sau venituri lunare, potrivit unui comunicat remis vineri … - Fostul ofițer MAI care l-a legat pe Călin Georgescu de afaceristul păgubit, martor în dosar
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, este cel care i-a făcut legătura lui Călin Georgescu cu omul de afaceri buzoian Răzvan Leu, păgubit în dosar, scrie Agerpres. Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, este cel care i-a făcut legătura lui Călin Georgescu cu omul de afaceri buzoian … - Vești bune! Guvernul Luca Niculescu pregătește comasarea a peste 400 de localități mici
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Guvernul propus de Luca Niculescu pregătește o reformă administrativă care ar putea schimba harta României, prin comasarea voluntară a peste 400 de localități mici. Potrivit programului de guvernare, 429 de unități administrativ-teritoriale cu cel mult 1.500 de locuitori ar urma să aibă prioritate la finanțare pentru comasare.Guvernul … - George Simion, contestat din interior: A transformat AUR într-un partid nefrecventabil și izolat pe scena politică
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Deciziile lui George Simion din ultimele luni încep să fie contestate chiar din interiorul partidului. Dorin Enea, consilier județean în Consiliul Județean Brașov din partea AUR, a declarat într-un interviu acordat Realitatea Plus că, din cauza lui Simion, partidul a devenit „nefrecventabil” și izolat pe scena politică. … - Banca Mondială confirmă oficial dezastrul: Ilie Bolojan (PNL) a băgat România în recesiune!
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover În timp ce se plimbă țanțoș prin țară și minte cu un tupeu nesimțit că PNL trece în „opoziție”, marile instituții financiare internaționale îi pun cruce: contracție economică curată, provocată prin tăieri oarbe, austeritate criminală și panică indusă deliberat pe piețe! A înghețat investițiile, a lăsat țara … - George Simion, prăbușit emoțional, își terorizează propriul partid după ce a pierdut toate alegerile
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Prăbușit emoțional după seria umilitoare de înfrângeri electorale, Simion a ajuns de nerecunoscut. Fără nicio viziune, fără nicio minimă idee politică rămasă în arsenal, liderul AUR a transformat sediul partidului într-un ring pentru propriile frustrări, certându-se zilnic cu absolut toată lumea. Departe de imaginea falsă de patriot … - Falimentul unui impostor: Simion a ajuns un combinator de doi lei, disprețuit de patrioți și umilit de Nicușor Dan
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Perioada de glorie a partidului condus de George Simion se apropie vertiginos de sfârșit. Odată cu reașezarea scenei politice, AUR pierde cel mai valoros atu pe care l-a exploatat până acum: monopolul opoziției. Deși formațiunea nu se va prăbuși electoral peste noapte, epoca în care era suficient … - Fritz propune ca USR să nu voteze învestirea Guvernului Luca Niculescu, decizia vineri
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Dominic Fritz a anunțat miercuri că va propune Comitetului Politic al USR ca parlamentarii partidului să nu susțină noul Guvern Luca Niculescu. Dominic Fritz a anunțat miercuri că va propune Comitetului Politic al USR ca parlamentarii partidului să nu susțină noul Guvern Luca Niculescu. Comitetul se întrunește … - Victor Ponta salută plecarea USR din Palatul Victoria. „AMR 3. Cea mai mare rușine și catastrofă pentru diplomația României va lua sfârșit”
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Victor Ponta nu își ascunde satisfacția că România va scăpa de guvernarea Bolojan-Fritz. Și, cel mai important lucru este, potrivit fostului premier, plecarea Oanei Țoiu din fruntea Ministerului de Externe. Într-o postare pe Facebook, Victor Ponta numără zilele rămase până la înlăturarea USR din Palatul Victoria. Ponta: … - Falimentul politic al unui trădător: George Simion va trebuie să se milogească de Bolojan și Fritz ca să existe în Parlament
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Simion continuă să urle pe la colțuri și să se bată cu pumnii în piept că va face „opoziție totală” noului Executiv, dar realitatea matematică din Parlament îi dă o palmă umilitoare: este un impotent. Lipsit de orice fărâmă de viziune sau strategie politică, Simion a reușit … - Un europarlamentar AUR o imploră pe Ursula von der Leyen să intervină în treburile interne ale României
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Scenă de comedie absurdă la Bruxelles: în timp ce la București jocurile erau deja făcute, iar Guvernul Luca Niculescu avea deja toate voturile asigurate, la Parlamentul European se consuma un comedie politic de un ridicol desăvârșit. „Liderul europarlamentarilor” partidului a început să silabisească solemn foi pline de … - Zelenski explică reluarea loviturilor asupra rafinăriilor rusești: Rusia lovește energetica ucraineană
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Ucraina a reluat joi atacurile asupra rafinăriilor rusești, iar Volodimir Zelenski a declarat pentru Financial Times că armistițiul în această privință a fost „ridicat”. Motivul invocat de partea ucraineană este continuarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice ucrainene, în ciuda anunțului lui Trump potrivit căruia cele două părți … - Dungaciu va trebui să-și arunce la gunoi tirajul cărții cu discursurile lui Trump
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Dan Dungaciu a crezut că a dat lovitura editorială și politică a anului. Într-un exercițiu de oportunism intelectual absolut jenant, și-a pus semnătura pe o carte care, în realitate, este doar o compilație de interviuri și discursuri ale lui Donald Trump. Planul lui George Simion și Dan … - Ilie Sărăcie îi crede pe români proști: „Suntem în opoziție, dar susținem guvernul!”
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Bolojan s-a afișat la summitul PPE cu Ursula von der Leyen și Manfred Weber ca să le vândă o ticăloșie: cică PNL trece în „opoziție”, dar va susține Guvernul Niculescu! România e băgată în recesiune, lăsată fără buget și fără rectificare, cu firme băgate în faliment și … - Impotent politic, George Simion își pune partidul să atace femeile din viața adversarilor săi
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Când un politician rămâne fără soluții economice, fără aliați și fără credibilitate, apelează la cea mai joasă armă din arsenalul său: atacul la familie. Ultimul derapaj al lui George Simion demonstrează nu doar o disperare politică și o lipsă de idei, ci și un misoginism crunt. În … - Simionismul – ultima etapă de degradare morală
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Realitatea demonstrează clar că George Simion este un politician ratat fără meserie și un trădător profesionist; prin urmare, și simioniștii sunt la fel – niște trădători ratați fără meserie. Ce este „simionismul”? Stadiul terminal al imposturii. Mitul liderului genial colapsat. Simion a pierdut toate alegerile, și-a trădat … - Dronă rusescă kamikaze lovită în supermarketul din zona Odesa, imagini șocante surprinse de cameră stradală
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover O dronă rusescă kamikaze a lovit în plin un supermarket din zona Odesa, iar imagini surprinse de o cameră stradală arată momentul impactului și explozia care au urmat. Magazinul a fost distrus, iar câteva persoane au fost rănite, informează Mediafax. Potrivit unui mesaj publicat pe Telegram de … - Berbecii câștigă autoritate, Leii pot primi un impuls important: horoscopul de vineri, 16 octombrie
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Cei care nu caută scurtături și preferă să construiască pe baze solide sunt cei avantajați de horoscopul zilei de vineri, 16 octombrie 2026. Cei care nu caută scurtături și preferă să construiască pe baze solide sunt cei avantajați de horoscopul zilei de vineri, 16 octombrie 2026. Este … - Salariu de aproape 23.500 de lei net, necesar pentru o pensie de 10.000
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Pentru o pensie netă de 10.000 de lei la bătrânețe, ar trebui câștigat un salariu de aproximativ 23.500 de lei net pe lună, arată un calcul pornit de la formula de pensii din România. Estimarea, exprimată în lei de astăzi, pornește de la premisa a 35 de … - Rafinăriile rusești, iar în vizor: Zelenski acuză tăierea deliberată a avertismentelor americane și Starlink
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, care a descris drept „periculoasă” întreruperea furnizării de informații de către serviciile americane, concomitent cu problemele apărute la internetul prin satelit Star link. El a declarat că, pentru a respecta solicitările Washingtonului, … - PSD a validat cei 11 miniștri pentru Cabinetul Luca Niculescu, după decizia de la Vila Lac
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover PSD și-a anunțat oficial intrarea la guvernare, cu 11 miniștri în Cabinetul negociat de premierul desemnat Luca Niculescu. Social-democrații au decis, miercuri, 14 octombrie, în ședința Consiliului Politic Național de la Vila Lac, să participe direct la Guvernul Luca Niculescu, iar lista celor 11 propuneri ministeriale a … - PSD la guvernare: de la Marian Neacşu la Interne la Ştefan Radu Oprea la Apărare
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, cu 11 miniştri propuşi pentru viitorul Cabinet. Premierul desemnat Luca Niculescu ar urma să depună joi la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor, potrivit Agerpres. Sorin Grindeanu a anunţat miercuri seară că PSD … - Două F-16 din Fetești, ridicate după semnalarea țintelor aeriene lângă Insula Șerpilor
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Fetești, au fost ridicate de la sol joi, după ce au fost semnalate alte ținte aeriene la aproximativ 77 de kilometri est de Insula Șerpilor. Mai devreme, în jurul orei 01.34, o dronă fusese detectată … - George Simion, surprins alături de „bolojenistul” Toma din PSD pe aeroportul din Bruxelles
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Constantin Toma a criticat în repetate rânduri conducerea centrală a PSD, inclusiv pe Sorin Grindeanu. Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, supranumit de Sorin Grindeanu drept „Bolojenistul” din PSD pentru criticile sale la adresa conducerii social-democraților, a fost surprins în aeroportul din Bruxelles alături de liderul AUR, George … - Populația din nordul Tulcei, îndemnată să rămână departe de geamuri după alerta de drone
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit miercuri seară al patrulea mesaj Ro-Alert al zilei, privind o posibilă incursiune de drone pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Alerta extremă a fost transmisă în jurul orei 20:00, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat drone … - Tribunalul respinge cererea AnimaWings de intrare în insolvență, depusă pe 30 septembrie
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Instanța a respins cererea AnimaWings de intrare în insolvență, depusă de companie pe 30 septembrie, potrivit deciziei tribunalului. Instanța a respins cererea AnimaWings de intrare în insolvență, depusă de companie pe 30 septembrie, potrivit deciziei tribunalului. Reprezentanții susțineau că structura financiară a firmei este temporar blocată, iar … - Guvernul Luca Niculescu ar fi votat de o majoritate confortabilă
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Guvernul Luca Niculescu ar putea obține aproape 300 de voturi în Parlament, cu peste 60 mai multe decât pragul necesar învestirii. Decizia luată miercuri, 14 octombrie, de conducerea PSD de a intra în Guvernul Luca Niculescu schimbă calculele parlamentare pentru învestirea viitorului Executiv. Social-democrații au validat prin … - Simion se laudă că nu votează Guvernul Luca, dar nimeni nu are nevoie de votul lui. Simion e inutil, marginal și nefrecventabil
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover George Simion a fugit la Bruxelles de unde anunță că partidul AUR refuză să voteze învestirea Guvernului Luca Niculescu. Realitatea este de o tristețe absolută pentru politicianul de carton: absolut nimeni nu i-a cerut votul, pentru că nimeni nu are nevoie de el. Ba din contra, ultimul … - Vasile Blaga condiționează votul PNL de continuarea politicilor lui Bolojan care au îngropat economia
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Senatorul liberal Vasile Blaga a declarat, miercuri, că PNL va vota Guvernul Niculescu dacă acesta va respecta „exact” parcursul Guvernului condus de Ilie Bolojan şi va continua „angajamentele„ asumate de acesta. În condițiile în care se vehiculează un guvern Luca Niculescu cu miniștri PSD și miniștri tehnocrați … - România scapă de Bolojan, PSD intră la Guvernare
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Consiliul Politic Național al PSD a decis, miercuri, că social-democrații vor face parte din Guvernul Luca Niculescu, a anunțat liderul partidului, Sorin Grindeanu. Potrivit acestuia, decizia a fost luată deoarece prioritățile solicitate de Partidul Social-Democrat se regăsesc în programul de guvernare al viitorului Cabinet Niculescu. Liderul PSD, … - Cinci rețineri în Norvegia și percheziții în Constanța: ancheta serviciilor portuare pentru navele NATO
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Percheziții în trei locații din județul Constanța fac parte dintr-o acțiune internațională legată de servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO. Cercetările vizează suspiciuni de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare de bani de către o societate comercială și reprezentanții acesteia, potrivit unui comunicat … - Simion protestează la Bruxelles alături de politicieni pro-teroriști, pro-ruși care urăsc America și Israel
Adaugă 4media.info în sursele tale preferateUrmărește-ne în Discover Prezent la Bruxelles, Simion a comis o gravă ofensă diplomatică, participând la un protest alături de Grzegorz Braun, un europarlamentar polonez de tip Șoșoacă, recunoscut pentru pozițiile sale radicale. Această alianță este o trădare directă a angajamentelor și parteneriatelor strategice ale României. Noul partener de afișaj al …

