
Obsesia patologică a liderului AUR pentru cătușe vine din simplul fapt că își cunoaște prea bine dosarele și șmecheriile.
Când ai transformat partidul într-o schemă piramidală, când iei bani la negru pentru locurile pe liste, când măsluiești manual aplicația internă pe post de mașinărie de șantaj financiar, când interceptezi propriii colegi și când te învârți în cercuri sulfuroase conectate la rețele externe dubioase, închisoarea nu e o fantezie a „statului paralel”, ci o concluzie logică a Codului Penal.
În timpul unor întâlniri cu susținătorii, cum a fost cea recentă de la Turda, trubadurul trădător, George Simion, a folosit o retorică a persecuției, declarând public: „Unul câte unul, vor să ne bage la închisoare că vrea poporul să facă o schimbare”.
Știind că procurorii i-ar putea bate oricând la ușă pentru afacerile necurate din partid, Simion vrea să pară din timp un martir persecutat.
Se roagă parcă să fie reținut doar ca să poată zbiera că e o victimă a sistemului, sperând că gălăgia îl va scăpa de rigorile legii.
În realitate, nimeni nu are nevoie să inventeze acuzații împotriva lui: ilegalitățile comise de propriile mâini sunt atât de multe și de evidente, încât Simion a devenit singurul politician din România care își recunoaște zilnic vinovăția sub pretextul victimizării

