
Pentru o pensie netă de 10.000 de lei la bătrânețe, ar trebui câștigat un salariu de aproximativ 23.500 de lei net pe lună, arată un calcul pornit de la formula de pensii din România.
Estimarea, exprimată în lei de astăzi, pornește de la premisa a 35 de ani de cotizare și a unui salariu menținut constant raportat la salariul mediu pe economie, evaluat la 5.688 lei net.
Pentru o pensie de 6.000 de lei net, e nevoie de circa 13.100 de lei net lunar, iar pentru una de 4.000 de lei, de aproximativ 7.900 de lei.
La calcul contează salariul pentru care s-au plătit contribuții, raportat la salariul mediu brut din fiecare an, nu doar suma încasată în mână.
Sursa: Redacția 4media.info

