Banca Mondială, îngrijorată de legile adoptate de către majoritatea parlamentară loială lui Dodon
Distribuți acest articol

Banca Mondială s-a declarat profund îngrijorată de adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a mai multor legi controversate. 

Potrivit sursei, legile respective inversează progresele realizate cu greu în ultimii ani în raport cu sustenabilitatea și caracterul adecvat al pensiilor, eficacitatea regimului de declarare a averilor și intereselor personale în Republica Moldova pentru a pune capăt impunității pentru actele de corupție, și soliditatea sectorului financiar.

În context, Banca Mondială atrage atenția că reducerea vârstei de pensionare va afecta sustenabilitatea sistemului de pensii și se va solda cu pensii mai mici pentru toți, în special pentru femei. În cele din urmă, această măsură lasă mai puține resurse pentru cheltuielile prioritare în sănătate, educație și infrastructură.

Modificările aduse legislației privind declararea averii și a intereselor personale subminează verificarea declarațiilor de avere și interese personale și fac aproape imposibilă impunerea sancțiunilor disciplinare pentru încălcarea integrității. Astfel, un instrument esențial de asigurare a răspunderii pentru corupție a fost substanțial slăbit.

În final, dar nu și în ultim rând, abrogarea Legii 235, cunoscută și ca „legea miliardului”, generează îngrijorări privind capacitatea Băncii Naționale a Moldovei de a susține în mod eficient stabilitatea macroeconomică și financiară, care este esențială pentru bunăstarea cetățenilor R. Moldova”, se mai arată într-o declarație a Băncii Mondiale.

Amintim că miercuri, 16 decembrie 2020, deputații socialiști și cei din Platforma „Pentru Moldova” au aprobat un șir de legi controversate. După care, aceștia au luat o pauză de câteva ore, iar mai apoi s-au întrunit, aproape de miezul nopții, într-o ședință și au aprobat legile bugetar-fiscale pentru anul viitor. Ulterior, majoritatea loială lui Igor Dodon a decis să închidă sesiunea parlamentară de toamnă-iarnă.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol