Actualitate

Titus Păunescu(deputat AUR): m-am văzut cu agricultorii și ne așteaptă o catastrofă

Agricultorii români se află la marginea prăpastiei, fiind prinși între producția proastă de anul trecut, criza economică generată de coronavirus, situația complicată adusă de întârzierea plăților de la stat și presiunea exercitată de către bănci.

„M-am văzut cu o parte din agricultorii din Ialomița iar situația lor complicată se poate extinde la nivelul întregii țări. Cineva are interesul ascuns ca acest sector care mergea atât de bine să se prăbușească în acest an. Se impun măsuri ce nu se pot aplica decât prin ordonanță de urgență.

În primul rând la criza de producție cauzată de condițiile vitrige de anul trecut s-a adaugat și o criză economică și de incertitudine generată de către situația sanitară din lume.

Peste aceste mari probleme statul român nu și-a onorat până la acest moment obligațiile financiare către agricultori și care se află în pericolul major de a nu avea fondurile necesare pentru a porni lucrările de primăvară. Subvențiile și despăgubirile pentru calamitățile de anul trecut nu au sosit încă și dacă ele nu apar până la mijlocul lui martie nu vor exista bani pentru ca noul ciclu agricol să înceapă.

————————————————————————————————————

————————————————————————————————————

Și de parcă nu ar exista suficiente probleme băncile ce creditează sectorul agricul au amenințat cu executarea celor care nu au putut să își onoreze plățile sau chiar au decis să nu mai finanțeze anumite companii, deși acestea și-au onorat obligațiile. Este nevoie de o ordonanță de urgență prin care statul să amâne cu până la 12 luni executarea companiilor din domeniul agricol și tot statul să suporte costurile cu aceste amânări.

De asemenea solicit guvernului să lase comunicarea politică deoparte și să dea banii agricultorilor pentru ca să poată începe lucrările de primăvară” a declarat Titus Silviu Păunescu pentru 4media.info după întâlnirea cu agricultorii din Ialomița.

Deputatul AUR este și membru în comisia de agricultură din camera deputaților a parlamentului României.

Back to top button