Antena 3 informează că Tanczos Barna, ministrul mediului, a anunțat, luni, că s-au demarat discuții pentru introducerea în România a unei taxe auto menite să scadă nivelul de poluare.
Tanczos Barna spune că, în acest moment, nu există nicio taxă de poluare pentru emisiile de dioxid de carbon, chiar dacă, de-a lungul timpului, au existat mai multe incercări de a fi introdusă o astfel de taxă. „Dacă astăzi eu v-aș spune că întroduc o anumită taxă, aș face greșeala pe care au făcut-o ceilalți miniștri, care au introdus o taxă, s-a pierdut la Curtea Europeană de Justiție și s-au dat banii înapoi. Dacă va există o taxă pe mediu, natională sau locală, trebuie să fie sigură din punct de vedere juridic și să aibă efecte suficiente”, a spus Tanczos Barna.
„Dacă va exista o nouă taxă, va fi implementată în felul următor: va fi discutată cu Comisia Europeană și vom strânge toate know-how-urile (informațiile) și toate exemplele pozitive din Uniunea Europeană, astfel încât să nu mai ajungem în situația de a avea o taxă ilegală”, a declarat Tanczos Bârnă. ”In Europa există trei tări care nu au nicio intervenție pe această problemă, restul de 24 au fel de fel de sisteme în implementare. România trebuie să decidă dacă vrea să facă parte din grupul tărilor care nu au nicio taxă, sau din grupul de 24 unde se incearcă prin diverse să taxeze poluarea”, a adăugat Tanczos Barna.
„In acest an vom avea consultare publică, discuții cu Comisia Europeană pentru legislație și prezentarea unor variante Guvernului”, a mai completat Tanczos Barna.