Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Actualitate

Statul Islamic le cere adepților să atace occidentali și conducte petroliere în Arabia Saudită

Reuters transmite că un purtător de cuvânt al Statului Islamic (ȘI) le-a cerut adepților grupării jihadiste să atace occidentali, conducte petroliere și infrastructura economică în Arabia Saudita.

Purtătorul de cuvânt Abu Hamza al-Muhajir, într-un discurs înregistrat pe canalul de Telegram al gruparii jihadiste , a afirmat că : ‘Tintele sunt numeroase… Începeți prin a lovi și distruge conducte de petrol, fabrici și instalații care sunt surse (de venit) ale guvernului tiran’.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că regatul saudit a sprijinit normalizarea relațiilor cu Israel deschizându-și spațiul aerian pentru zboruri israeliene către state vecine din Golf.

Amenințările intervin într-un moment în care Bahreinul s-a alăturat Emiratelor Arabe Unite în ce privește normalizarea relațiilor cu Israel.

Arabia Saudita, cel mai mare exportator de petrol și pe teritoriul căreia se află locurile sfinte ale islamului, a subliniat necesitatea intensificării eforturilor spre a se ajunge la un acord de pace durabil și sustenabil între palestinieni și israelieni.

Sursa foto : radioromanul.es

Back to top button