Internațional

Zelenski promite negocieri de pace după ce Rusia se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean

Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat, duminică, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace în Elveţia, el a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin nu va pune capăt războiului şi că trebuie oprit „în orice fel putem”, fie prin mijloace militare fie prin mijloace diplomatice.

Ajutorul occidental nu este suficient pentru a câştiga războiul, a adăugat el, precizând că summitul a arătat că sprijinul internaţional pentru Ucraina nu a slăbit.

80 de țări susțin planul de pace al Ucrainei

Reuniunea s-a încheiat cu zeci de ţări participante angajându-se să susţină integritatea teritorială a Ucrainei.

A fost adoptat un document final care a pus pe seama Rusiei suferinţele şi distrugerile provocate de război.

Cu toate acestea, mai multe ţări participante, printre care India, Africa de Sud şi Arabia Saudită, nu l-au semnat.

Scopul summitului a fost acela de a crea un sprijin cât mai larg posibil pentru un proces care ar putea contribui la încheierea războiului din Ucraina.

Rusia a calificat evenimentul din Elveţia drept o pierdere de timp, iar vineri preşedintele Vladimir Putin a declarat că ar fi de acord cu o încetare a focului dacă Ucraina îşi va retrage trupele din patru regiuni pe care Rusia le ocupă parţial şi pe care susţine că le-a anexat.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button