Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene încă aproximativ 30 de miliarde de euro pentru finanțarea apărării Ucrainei, în condițiile în care Kievul reclamă un deficit major în bugetul militar și spune că are nevoie de bani inclusiv pentru plata soldaților, despăgubiri acordate familiilor militarilor uciși și producția de drone.
Solicitarea vine însă într-un moment în care UE a pus deja pe masă un mecanism financiar uriaș pentru Ucraina: un împrumut de până la 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026-2027, din care aproximativ 60 de miliarde sunt destinate apărării, iar 30 de miliarde sprijinului bugetar.
Cu alte cuvinte, discuția nu mai este despre câteva transporturi de armament sau câteva sute de milioane de euro. Vorbim despre zeci de miliarde și despre angajamente financiare care se întind pe ani.
Kievul spune că îi lipsesc miliarde pentru a continua războiul
Potrivit informațiilor prezentate de Zelenski, deficitul bugetului ucrainean de apărare ajunge la aproximativ 27 de miliarde de dolari.
O mare parte din necesarul de finanțare este legată de cheltuielile curente ale armatei: solde, indemnizații, despăgubiri pentru familiile celor uciși și alte obligații generate de un război care durează deja de ani.
Separat, Ucraina cere bani suplimentari pentru producția de drone și pentru dezvoltarea propriei industrii militare.
Este o realitate simplă și dură: fără finanțarea externă, statul ucrainean ar avea dificultăți serioase în susținerea actualului nivel al efortului de război.
Europa a aprobat deja 90 de miliarde de euro
Dimensiunea sprijinului european este deja enormă.
Consiliul UE a finalizat în aprilie 2026 mecanismul prin care Ucraina poate primi până la 90 de miliarde de euro pentru anii 2026 și 2027.
Structura este orientativă:
- aproximativ 60 de miliarde de euro pentru apărare și achiziții militare;
- aproximativ 30 de miliarde pentru nevoi bugetare și funcționarea statului ucrainean.
Până în august 2026, UE plătise deja 11,6 miliarde de euro din acest mecanism, dintre care 8,4 miliarde pentru achiziții în domeniul apărării și 3,2 miliarde pentru asistență macrofinanciară.
Așadar, noua solicitare de aproximativ 30 de miliarde apare peste un mecanism financiar deja fără precedent.
Cine va plăti dacă Rusia nu achită reparațiile?
Aici apare partea mult mai puțin discutată public.
Împrumutul de 90 de miliarde este finanțat prin împrumuturi contractate de UE de pe piețele de capital și garantate prin bugetul european. Planul prevede ca rambursarea de către Ucraina să aibă loc atunci când aceasta va primi reparații de război din partea Rusiei.
Dar reparațiile rusești nu sunt astăzi bani existenți într-un cont pe care Kievul îi poate folosi.
Ele reprezintă o perspectivă viitoare, dependentă de evoluția războiului, de eventuale negocieri, de soluții juridice și de capacitatea efectivă de a obliga Rusia să plătească.
Prin urmare, contribuabilii europeni au tot dreptul să întrebe ce se întâmplă dacă aceste reparații nu sunt obținute sau nu sunt suficiente.
Cehia, Ungaria și Slovacia au negociat ca utilizarea bugetului UE pentru garantarea acestui împrumut să nu producă obligații financiare pentru ele.
Faptul că trei state au dorit explicit să fie protejate de asemenea obligații spune suficient despre sensibilitatea financiară a mecanismului.
30 de miliarde astăzi. Dar unde este limita?
Problema nu este doar dacă Ucraina are nevoie de bani.
Evident că o țară aflată într-un război de asemenea amploare consumă resurse enorme.
Problema este dacă finanțarea poate continua fără o limită politică și financiară clară.
Uniunea Europeană nu dispune de „bani gratis”. În spatele bugetului comunitar, împrumuturilor și garanțiilor se află economiile statelor membre și, în final, contribuabilii europeni.
Fiecare zecime de miliard angajată trebuie justificată, iar când discuția ajunge la 30, 60 sau 90 de miliarde de euro, transparența ar trebui să fie absolută.
Cetățenii europeni au dreptul să știe cât costă politica adoptată, cât timp va continua finanțarea și care este scenariul în care războiul nu se termină curând.
Ucraina cere bani inclusiv pentru salariile militarilor
Un element important al declarațiilor lui Zelenski este că nevoia financiară nu privește exclusiv armele.
Kievul are nevoie de fonduri și pentru plata personalului militar și pentru obligațiile sociale generate de război.
Asta arată cât de dependentă a devenit funcționarea statului ucrainean de finanțarea externă.
UE nu mai finanțează doar tancuri, muniție sau sisteme antiaeriene. Prin mecanismele aprobate, contribuie în același timp la apărare, la deficitul bugetar și la menținerea serviciilor publice ale Ucrainei.
Este o diferență fundamentală față de situația de la începutul războiului.
În statele UE există propriile crize și propriile nevoi
În acest context apare inevitabil și întrebarea priorităților.
Statele europene au propriile deficite, sisteme de sănătate sub presiune, infrastructură care necesită investiții, sisteme de pensii costisitoare și populații cărora li se cer constant noi sacrificii bugetare.
România nu face excepție.
De aceea, guvernele care aprobă noi angajamente pentru Ucraina trebuie să explice foarte clar propriilor cetățeni care este costul, ce obligații sunt asumate și până unde intenționează să meargă.
Sprijinirea unui stat atacat poate fi justificată strategic și moral.
Dar justificarea nu înseamnă finanțare fără control și nici obligația cetățenilor europeni de a accepta orice sumă fără întrebări.
Ucraina are nevoie de bani. Europa are nevoie de răspunsuri
Zelenski cere încă aproximativ 30 de miliarde de euro pentru apărarea țării sale.
UE are deja aprobat un mecanism de 90 de miliarde pentru 2026-2027, dintre care două treimi sunt orientate spre apărare.
Sumele sunt uriașe.
Iar după mai bine de patru ani de război, problema nu mai poate fi formulată simplist în termenii „susținem sau nu Ucraina”.
Întrebările serioase sunt altele: cât poate plăti Europa, pentru cât timp, cine garantează datoria, ce se întâmplă dacă Rusia nu achită reparațiile și care este limita financiară a acestui angajament?
Solidaritatea nu exclude controlul banului public.
Dimpotrivă, când sunt în joc zeci de miliarde de euro, controlul și transparența ar trebui să fie obligatorii.
