Internațional

Zelenski cere UE să-și asume noi sancțiuni anti-Rusia

Volodimir Zelenski nu e gata să facă pace cu Vladimir Putin, deși președintele de la Kiev contorizează pierderi de teritorii și vieți omenești pe bandă rulantă. 

Oficialul ucrainean cere Occidentului să adopte noi sancțiuni anti-Rusia.

„Astăzi am auzit de noi ameninţări cu gaz la adresa Europei. În ciuda concesionării turbinelor pentru Nord Stream, Rusia nu va relua furnizarea de gaz către ţările europene, aşa cum este obligată contractual să facă.

Este un război deschis al gazelor pe care Rusia îl poartă împotriva Europei unite. Nu le pasă ce se întâmplă cu oamenii, cum suferă – de foamete din cauza porturilor blocate, de frigul de la iarnă şi sărăcie… Sau de ocupaţie. Acestea sunt doar forme diferite de teroare.

De aceea trebuie să există ripostă. Nu vă gândiţi cum să aduceţi turbina înapoi, ci întăriţi sancţiunile. Faceţi totul pentru a limita veniturile ruseşti nu numai din gaze şi petrol, ci şi din orice exporturi rămase. Şi întrerupeţi cât mai mult posibil relaţiile comerciale cu Rusia, deoarece fiecare astfel de legături este instrumentul potenţial al Rusiei de a pune presiune. Un stat terorist are nevoie de şantajul cu gaz al Europei, care se înrăutăţeşte în fiecare lună, pentru a face grea viaţa fiecărui european.

Şi acest lucru poate fi de fapt perceput ca un stimulent pentru ca al optulea pachet de sancţiuni al UE să fie semnificativ mai puternic decât cel de-al şaptelea recent aprobat!”, a declarat Volodimir Zelenski.

Vladimir Putin șantajează birocrații de la Bruxelles

Luni, 25 iulie, Gazprom a anunțat că opreşte încă o turbină a conductei Nord Stream 1 către Germania şi că fluxul de gaze, aflat deja la doar 40% din capacitate, va scădea cu încă jumătate începând de miercuri, 27 iulie.

Înainte de războiul din Ucraina, Europa importa aproximativ 40% din necesarul său de gaze şi 30% din necesarul de petrol din Rusia.

Gazprom a reluat fluxurile de gaze prin Nord Stream 1 săptămâna trecută, după o pauză de întreţinere de zece zile.

Rusia este al doilea mare exportator mondial de petrol după Arabia Saudită şi cel mai mare exportator mondial de gaze naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button