Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Internațional

Viktor Orban: Dacă familiile tradiționale încetează să mai existe, nimic nu poate salva Occidentul

Constituția ungară protejează familiile și copiii, a declarat joi premierul Viktor Orban, în statul Dallas, Statele Unite, în discursul său de deschidere la Conferința de vară a Uniunii Conservatoare Americane (CPAC).

„În Ungaria, nu numai că Guvernul a construit un zid fizic la frontiere și un zid financiar în jurul familiilor, dar a fost ridicat și un zid juridic pentru a proteja copiii de ideologia de gen care îi vizează”, a punctat Orban.

El a menționat, de asemenea, că maghiarii au spus „nu” educației sexuale în școli fără acordul părinților într-un referendum. Istoria Ungariei nu a existat niciodată un referendum în care o majoritate atât de mare a oamenilor să spună nu la ceva, a subliniat Viktor Orbán. El a precizat că, potrivit filosofiei sale politice, familia este locul în care părinții transmit valori generației următoare.

„Dacă familiile tradiționale încetează să mai existe, atunci nimic nu poate salva Occidentul de la distrugere”, a concluzionat liderul de la Budapesta.

El a adăugat că acesta este motivul pentru care anul trecut Ungaria a cheltuit peste șase procente din PIB pentru politica familială.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button