Distribuți acest articol

USR nu are absolut nici o treabă cu problemele reale ale românilor. Pentru ei prioritatea o reprezintă subordonarea justiției și nu bunăstarea românilor. Această secție specială nu are nici o relevanță dacă este separată, sub DNA sau în procuratura generală. Pur și simplu discuția despre desființarea SIIJ reprezintă doar o abatere de la adevăratele probleme ale românilor.

USR, care o duce bine datorită funcțiilor bine plătite de către români, se opune oricărei reforme reale. USR a promis alegerea primarilor în două tururi și nu a făcut nimic cu privire la acest lucru, USR a promis tăierea pensiilor speciale și nu au făcut nimic cu privire la acest lucru.

În acest timp PNL și Florin Cîțu s-au împrumutat în numele românilor cu colosala sumă de 25 de miliarde de euro numai în anul 2020. În anul 2021 s-au luat alte miliarde de euro, căci lui Florin Cîțu, reprezentantul PDL, nu îi mai ajungeau banii care trebuiau împărțiți.

A venit apoi liberalizarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică și care ar fi trebuit să aducă o piață concurențială cu prețuri mai mici, dar binențeles că nu a fost așa și am ajuns la un monopol privat în care companiile de pe piață s-au înțeles tacit și care au preferat să scumpească facturile ca să obțină profituri mai mari.

Companiile de pe piața energetică lucrează împotriva românilor care dispus de resurse importante de gaz și energie electrică ieftină, dar acestea trebuie să fie vândute în Europa, acolo unde profiturile sunt mai mari. De ce trebuie acum românii să plătească facturi scumpe către companii străine care ne jefuiesc la propriu?

În toată această perioadă și prețurile au crescut, dar salariile deloc. Produse de bază precum uleiul și orezul și-au dublat prețul, în timp ce pâine este din ce în ce mai scumpă. USR și PNL au înghețat salariile și pensiile ca românii să câștige mai prost, să aibă o viață mai grea și să își dorească să plece la muncă în Germania, Franța sau Italia.

Va veni iarna și deja românilor nu le mai ajung banii de la o săptămâna la alta. Vine frigul și vom da drumul la căldură, atunci consumul de gaz metan va exploda, la fel ca și facturile. Dar în parlament este cald și bine, politicienii nu au problema facturilor.

Oficial peste 30% dintre români trăiesc cu salariul minim, în timp ce zeci de mii de pensionare au doar 200 de euro pe lună. Majoritatea românilor trăiesc la limita sărăciei, în ciuda faptului că Florin Cîțu anunța că suntem bine plătiți, cu mii de euro. Probabil se referea la propriul salariul și al prietenilor din PNL și USR.

Dar USR cu Dan Barna și Dacian Cioloș, primul cu câte mii de euro salariu lunar, al doilea cu câteva zeci de mii de euro venituri pe cabinetul de europarlamentar, nu știu ce înseamnă sărăcia, ei cer românilor să rabde că au ei de rezolvat cu subjugarea justiției.

Acest guvern trebuie să plece, a făcut numai rău românilor.


Distribuți acest articol