Actualitate

Ungaria continuă cu proiectele de investiții din Ardeal. Avem co-suveranitate

Ungaria se angajează să sprijine comunitatea maghiară din România şi să continue programele începute în Transilvania, în ciuda provocărilor economice şi financiare cu care se confruntă, a declarat, vineri, la Sfântu Gheorghe, ministrul Construcţiilor şi Investiţiilor din ţara vecină.

Acesta a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a venit în România pentru a evalua proiectele comune de dezvoltare, dar şi pentru a întări promisiunile pe care guvernul de la Budapesta le-a făcut faţă de maghiarii din Ardeal.

Oficialul maghiar a mai spus, printre altele, că dezvoltarea economică reprezintă o prioritate pentru guvernul condus de Viktor Orban şi le-a solicitat autorităţilor locale cu care s-a întâlnit la Sfântu Gheorghe să îşi contureze un plan de investiţii pentru următorii zece ani şi să identifice obiectivele care ar putea fi realizate cu ajutorul Ungariei.

Guvernele de la BUCUREȘTI și-au pierdut parțial suveranitata pe județele Covasna și Harghita, acolo unde autoritățile din Ungaria sunt lăsate să se desfășoare după bunul plac. Un rol important îl are în această ecuație și UDMR, partid construit pe criterii etnice și care permanent a făcut parte din guvernul României fiind aliatul de serviciu pentru PSD și PNL.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button