Internațional

Tensiunile escaladează în Kosovo: O patrulă a poliției a fost atacată în apropierea graniței cu Serbia

Poliţia din Kosovo a declarat că una din patrulele sale din apropierea graniţei cu Serbia a fost atacată sâmbătă, într-o zonă afectată de dispute etnice şi activităţi de contrabandă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Tensiunile dintre Priştina şi Belgrad au izbucnit recent şi au ajuns la apogeu săptămâna trecută, după ce Kosovo a declarat că îi va obliga pe sârbii care trăiesc în nord şi folosesc la maşini numere de înmatriculare sârbeşti să solicite plăcuţe eliberate de instituţiile din Priştina. Obligaţia este în prezent amânată.

Etnicii sârbi reprezintă aproximativ 5% din populaţia kosovară, formată în proporţie de 90% din etnici albanezi.

„Au fost cel puţin zece împuşcături, trase aproape de o barcă a poliţiei, dar nimeni nu a fost rănit”, a declarat poliţia într-un comunicat.

Poliţia a spus că patrula a fost atacată în apropierea oraşului Zubin Potok, când încerca să lanseze o barcă pe lacul Gazivoda, parte a graniţei.

În încercarea de a atenua tensiunile, liderii ambelor părţi, preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrul kosovar Albin Kurti, se vor întâlni la Bruxelles pe 18 august.

Aproximativ 50.000 de sârbi trăiesc în nordul Kosovo, dar aceştia nu recunosc declaraţia sa de independenţă din 2008 şi menţin legături strânse cu Belgradul.

Kosovo este recunoscut de peste 100 de ţări, în principal occidentale, dar nu şi de state precum Serbia, Rusia sau China.

Pacea fragilă din Kosovo este menţinută de misiunea KFOR a NATO, care are 3.770 de militari. În momentul de faţă, NATO doar monitorizează situaţia, dar a spus că este pregătită să
intervină în conformitate cu mandatul său dacă stabilitatea este pusă în pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button