Reuters transmite că un purtător de cuvânt al Statului Islamic (ȘI) le-a cerut adepților grupării jihadiste să atace occidentali, conducte petroliere și infrastructura economică în Arabia Saudita.
Purtătorul de cuvânt Abu Hamza al-Muhajir, într-un discurs înregistrat pe canalul de Telegram al gruparii jihadiste , a afirmat că : ‘Tintele sunt numeroase… Începeți prin a lovi și distruge conducte de petrol, fabrici și instalații care sunt surse (de venit) ale guvernului tiran’.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că regatul saudit a sprijinit normalizarea relațiilor cu Israel deschizându-și spațiul aerian pentru zboruri israeliene către state vecine din Golf.
Amenințările intervin într-un moment în care Bahreinul s-a alăturat Emiratelor Arabe Unite în ce privește normalizarea relațiilor cu Israel.
Arabia Saudita, cel mai mare exportator de petrol și pe teritoriul căreia se află locurile sfinte ale islamului, a subliniat necesitatea intensificării eforturilor spre a se ajunge la un acord de pace durabil și sustenabil între palestinieni și israelieni.
Sursa foto : radioromanul.es