Rusia declară un diplomat al României persona non grata. Răspunsul MAE de la București
Distribuți acest articol

Un angajat al Ambasadei României în Rusia a fost declarat persona non grata în replică la expulzarea unui diplomat rus de la București. Reacția Ministerului de Externe al României nu a întârziat să apară. 

La 11 mai, ambasadorul român Cristian Istrate a fost invitat la Ministerul de Externe al Rusiei, unde i s-a înmânat o notă informativă din partea instituției, conform căreia căpitanul G. Iliescu, atașat asistent al apărării la Ambasada României, a fost declarat „persona non grata”. Angajatul respectiv a primit ordin să părăsească teritoriul Federației Ruse în termen de 72 de ore”, transmite Ministerul de Externe de la Moscova, citat de presa rusă.

Potrivit MAE rus, decizia respectivă ar fi fost luată drept răspuns la „anunțul nefondat” din 26 aprilie a părții române, cu privire la declararea persona non grata de către România a lui Alexei Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.

La scurt timp, Ministerul de Externe de la București a venit cu o reacție în acest sens.

„Ministerul Afacerilor Externe confirmă că Federaţia Rusă a declarat persona non grata pe adjunctul atașatului militar din cadrul Ambasadei României în Federaţia Rusă, în reacţie la declararea persona non grata de către România, la 26 aprilie 2021, a domnului Alexei Grishaev, adjunctul ataşatului militar din Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti. MAE reaminteşte că decizia autorităţilor române a avut la bază activităţile şi acţiunile domnului Alexey Grishaev, care au contravenit prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, a subliniat MAE de la București.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol