Actualitate

Restricții în Craiova, pe fondul pandemiei de COVID-19.

CJSU Dolj a impus, luni seară, 12 octombrie, mai multe restricții în municipiul Craiova și în câteva comune. Se interzice consumul de produse în interiorul restaurantelor, cafenelelor și saloanelor de evenimente, iar activitatea cinematografelor este suspendată.În Craiova, se interzice organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacol și/ sau concerte.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă numai pentru clienții cazați.

Activitatea în interiorul restaurantelor, cafenelelor, saloanelor de evenimente și barurilor este interzisă. Este permisă în continuare activitatea teraselor, între orele 06.00-24.00.

De asemenea, se suspendă activitatea operatorilor economici licențiați în jocuri de noroc. În plus, măsurile se aplică și în comunele Cârcea, Ghindeni, Isalnita, Mischii, Plenita, Radovan și Robanesti.

Restricțiile sunt valabile până în 26 octombrie deocamdată.

Sursa articol : https://ziare.com/stiri/coronavirus/restrictii-in-craiova-1637247

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button