Republica Moldova

Republica Moldova a reluat negocierile cu Gazprom, în timp ce Maia Sandu acuză Rusia de lovituri de stat în țară

Republica Moldova a reluat achiziţiile de gaze de la grupul rus Gazprom în luna martie, după o pauză de aproximativ trei luni, a declarat luni directorul companiei publice de distribuţie a gazelor naturale Moldovagaz, Vadim Ceban.

„În luna martie a acestui an, în conformitate cu contractul actual, Gazprom a furnizat Republicii Moldova un volum total de 176,7 milioane metri cubi de gaze naturale, sau 5,7 milioane metri cubi pe zi”, a scris Vadim Ceban pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Începând din luna decembrie a anului trecut, grupul rus Gazprom a furnizat gaze naturale doar regiunii separatise Transnistria.Livrările de gaze au provocat în mod frecvent tensiuni între Republica Moldova şi Rusia până la finele anului trecut, în condiţiile în care până acum Chişinăul a depins aproape în exclusivitate de Gazprom pentru importurile de gaze.Vadim Ceban a precizat că decizia de a relua achiziţiile de gaze, care vor fi utilizate pentru producţia de electricitate, a fost luată pentru că preţul cerut de Gazprom este „aproape identic” cu cel oferit luna trecută de furnizorul local Energocom.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button