Actualitate

Rata inflației a urcat la 14,5%: scumpiri în lanț

Inflaţia a ajuns la 14,5%, luna trecută. Cea mai mare scumpire, de peste 86%, este la gaze. Uleiul s-a scumpit cu 44%, iar cartofii cu 50%, arată Institutul Național de Statistică.

Conform sursei citate, preţurile de consum în luna mai 2022 comparativ cu luna aprilie 2022 au crescut cu 1,2%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 9,2%.

Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2022 comparativ cu luna mai 2021 este 14,5%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) este 8,3%, trasmite INS.

În continuare, cea mai mare scumpire se înregistrează la gaze – 86,7%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

La mărfurile alimentare, cea mai mare scumpire se înregistrează la cartofi – 50,93% şi la ulei – 44,14%.

Pâinea s-a scumpit cu 22,5%.

În ceea ce priveşte serviciile, cele mai mari scumpiri sunt la transportul aerian, de peste 20%, şi la apă, canal şi salubritate, peste 18%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button