Actualitate

Rareș Bogdan susține că Putin a ajuns un păcălici global: „Armata Roşie a fost distrusă. Soldaţii ruşi sunt ridicoli”

Rareş Bogdan este de părere că în urma invaziei din Ucraina mitul Armatei Roşii a fost distrus. El îi cataloghează drept „ridicoli” pe soldaţii ruşi, iar despre Vladimir Putin spune că „a devenit un fel de păcălici la nivel global, care îşi ţine armatele în sărăcie”, scrie News.ro.

„Dacă Putin a reuşit ceva, a reuşit să distrugă mitul Armatei Roşii. Noi am trăit 80 de ani cu mitul, Armatei Roşii şi cu invincibilitatea, şi cu puterea extraordinară a maşinii de război ruse. Nişte ridicoli, dom-le, ei se dovedesc a fi nişte ridicoli! În faţa concentrării de armament şi de tehnologie, e evoluţie tehnologică pe care au avut-o Israelul, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania şi care merg oficial în sprijinul Ucrainei… gândiţi-vă că ei nici măcar strategie nu au.

Ce a reuşit să facă Putin: şi-a anulat mitul unui conducător inteligent, care reuşeşte, şi a devenit un fel de păcălici la nivel global, care îşi ţine armatele în sărăcie, care din cauza corupţiei nici măcar nu a reuşit să-şi coordoneze bine aprovizionările şi se dovedeşte că şi marea lor universitate militară de la Leningrad este o glumă”, a afirmat Rareş Bogdan sâmbătă, în emisiunea Insider Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button