Proprietățile deținute de R. Moldova în Ucraina, subiect posibil de discuție între Maia Sandu și autoritățile de la Kiev. Acuzații grave privind delapidări și grupări criminale
Distribuți acest articol

Alexandru Slusari, vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău și liderul fracțiunii Platforma DA, a venit cu un apel către președintele Maia Sandu privind includerea subiectului proprietăților R. Moldova din Ucraina pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate.

Potrivit parlamentarului, situația ce ține de administrarea bunurilor publice ale R. Moldova în țara vecină, mai ales pe fundalul atribuțiilor limitate ale guvernului care nu poate opera remanieri de cadre, este mai mult decât gravă. În context sursa a reamintit câteva aspecte legate de problema respectivă.

1. Activele a două întreprinderi, cariere de extragere a zăcămintelor din Pervomaisc și Cernauți practic, sunt pierdute. Apropo, din informație demnă de încredere aflăm că la cariera din Pervomaisc rezervele de granit sunt estimate pentru aproximativ 170 de ani!

2. Sanatoriul Moldova din Odesa de 17641 m.p. amplasat pe aproximativ 5 ha, teoretic aparține Republicii Moldova, iar practic se află în aer. Nu este clar ce autoritate publică centrală moldovenească actualmente gestionează acest obiect. În țara vecină sanatoriul este scos la licitație din numele unei bănci ucrainene falimentare. Terenul adiacent este subiectul atacului raider din partea oamenilor din anturajul lui Andronache. Pe teritoriul sanatoriului activează mai multe companii, dar nu este clar cui achită acestea plata pentru locațiune.

3.Sanatoriu Moldova din Truscavets, la fel, are un statut juridic neclar, iar colegul meu, deputatul Chiril Moțpan nici acum nu a primit vreun răspuns de la Agenția Proprietății Publice pe problema administrării acestui obiect.

4. Un șir de baze de odihnă de pe litoralul din Ucraina se află în stare deplorabilă. Se urmărește falimentarea premeditată a acestora și privatizarea la prețuri derizorii. Alte bunuri deja sunt expuse la vânzare la prețuri foarte reduse”, a punctat Alexandru Slusari.

Totodată, vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău a remarcat că nici Guvernul interimar și nici Agenția Proprietății Publice nu au o strategie de gestionare a patrimoniului R. Moldova din Ucraina. „Mai mult ca atât, se vede clar că există o grupare criminală, protejată la cel mai înalt nivel la Chișinău, care, pe fundalul inacțiunilor autorităților abilitate, delapidează activele de sute de milioane, create de mai multe generații ai oamenilor din R. Moldova”, a conchis Slusari.

Apelul respectiv a fost lansat cu puțin timp înainte de vizita de lucru a președintelui Maia Sandu în Ucraina care este programată pentru marți, 12 ianuarie 2020.

La Kiev, președintele R. Moldova va avea o întrevedere oficială cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prim-ministrul Denis Shmigal, dar și cu speakerul Parlamentului de la Kiev, Dmitro Razumkov.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol