Actualitate

Polițistul Marian Godină – ironie la adresa lui Lucian Bode: „Nu mai poate omul dormi pe bancheta din spate că trece unul filmând”

Reacția scandaloasă a ministrului de Interne, Lucian Bode, la episodul abuziv produs de comisarul-de-televizor Christian Ciocan l-a scos din pepeni și pe polițistul-cetățean Marian Godină. Acesta își ridiculizează ministrul, amintindu-i un episod neplăcut de anul trecut.

„Domnule ministru Bode, v-am citit astăzi declarația despre cazul domnului Ciocan.

Am înțeles că marea dilemă a dumneavoastră e de când se ocupă polițiștii cu filmatul.

M-am bucurat să observ că ați extras fix miezul problemei. Indiferent ce a făcut omul ăla, agenții nu trebuiau să-l filmeze și să facă publice imaginile, că noi nu d-aia îi plătim. Ei sunt plătiți să se lase umiliți de cei cu funcții mari în minister și să aplice sancțiuni doar oamenilor de rând.

Am mai citit și că ați cerut procesul-verbal să îl vedeți. Foarte bine! Cineva trebuia să facă asta până la urmă. Chiar am văzut polițiști care nu pun cratima la locul ei, sper să-i prindeți și să-i corectați rapid. Să nu mai zic de caligrafia unora, un alt aspect pe care sper să-l verificați. Ați putea să verificați și încadrarea juridică, dar mi-e greu să cred că aveți idee despre cum se completează un proces-verbal.

Sper totuși să fiți drastic cu cei care au filmat. E inadmisibil. Mai era unu’ de avea cameră în mașină și s-a găsit el să filmeze mașina în care vă aflați și care fusese implicată într-un accident. Și ăla trebuie găsit și sancționat. Nu mai poate omul dormi pe bancheta din spate că trece unul filmând. Păi, ce-i asta?

În mod normal, nu aș face precizarea că am fost ironic mai sus, dar știindu-vă somnoros, țin să precizez că nu am vorbit serios. Câteva lămuriri:

Polițiștii au filmat în baza unei legi a avertizorului public, fiind un interes maxim legat de funcția pe care o ocupă dl Ciocan în MAI, funcție plătită din banii celor care au vizionat filmările.

Dumneavoastră nu aveți nicio calitate de a solicita acel proces-verbal, mă mir cum de nu v-a zis nimeni până acum. Aveți grijă ce prostii faceți, că poate mai băgați și pe alții în necazuri!

P. S. Aș ieși oricând la un protest al polițiștilor legat de o astfel de situație.”, scrie Marian Godină pe Facebook.

Back to top button