Ședința de început de sesiune din Camera Deputaților s-a încheiat cu un nou episod de scandal politic. Parlamentarii PNL și USR au părăsit sala, au acuzat o majoritate „formată pe sub masă” și au cerut boicot, după votul care a schimbat raportul de forțe din conducerea Camerei.
În acest tablou, avocatul Toni Neacșu a tăiat scurt retorica opoziției: boicotul anunțat de liberali și de USR ar fi, de fapt, „doar o formă de chiul în masă”. Mesajul lovește direct în imaginea partidelor care încearcă să transforme absența din plen într-un gest de protest democratic, deși mecanismul arată mai degrabă ca o ieșire tactică dintr-o bătălie parlamentară pierdută pe vot.
Protest sau retragere convenabilă?
PNL și USR spun că reacționează la o nouă alianță PSD-AUR-SOS, pe care o contestă după schimbările din conducerea Camerei Deputaților. Doar că boicotul ridică o întrebare politică simplă: dacă majoritatea există, de ce nu este confruntată în plen, cu argumente și voturi, în loc să fie denunțată de la distanță?
Exact aici se vede miza reală. Nu e vorba doar despre o ședință ratată, ci despre felul în care partidele aleg să răspundă când pierd controlul instituțional. Unii preferă să explice alegătorilor că refuză „majoritatea făcută pe sub masă”. Alții observă însă că ieșirea din sală nu schimbă nimic, ci doar lasă impresia unei opoziții care protestează, dar nu mai vrea să suporte costul prezenței.
În Parlament, asemenea gesturi au efect politic, dar nu și soluție. Ele pot mobiliza propriul electorat și pot amplifica discursul împotriva unei majorități controversate. În același timp, însă, expun și vulnerabilitatea partidelor care nu mai au suficiente pârghii și aleg să meargă pe simbol, nu pe confruntare directă.
Miza este, de fapt, controlul narativului: cine pare să apere regulile și cine pare să le forțeze. Iar când boicotul ajunge să fie prezentat drept „chiul în masă”, ofensiva morală a PNL și USR se lovește de o problemă simplă — în politică, absența poate fi tot o formă de asumare.
