Actualitate

Monica Macovei scapă ușor – A primit 6 luni de închisoare cu suspendare după ce a lăsat invalid un motociclist

Magistrații din Mangalia au dat pronunțarea în dosarul în care Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă. Fostul ministru al Justiției a primit 6 luni de închisoare, cu termen de suspendare 2 ani și 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Monica Macovei a fost condamnată la șase luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Instanța suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Macovei trebuie sa presteze și muncă în folosul comunității, timp de 60 zile și să urmeze un program de reintegrare socială. 

Este vorba de accidentul din octombrie 2022, când fostul ministru al Justiției a pătruns pe contrasens unde a accidentat un motociclist, care a rămas cu handicap grav. Monica Macovei a cerut judecătorilor procedura simplificată, caz în care ar fi avut pedeapsa redusă cu o treime. 

Motociclistul lăsat infirm de Monica Macovei, declarații șoc: „Nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau trăiesc“

Decizia din 12 aprilie 2024 a judecătorilor de la Judecătoria Mangalia nu e definitivă, sentința putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța. 

Judecătorii nu decid și latura civilă a acestui proces, aceasta fiind disjunsă și judecată în continuare la Judecătoria Mangalia, următorul termen fiind în luna mai.

Victima Monicăi Macovei cere despăgubiri de 500.000 de euro

Ilie Constantin, rănit grav în accidentul produs de Monica Macovei, a prezentat la termenul anterior judecătorilor un certificat de handicap grav și cere daune în valoare de 500.000 de euro.

„Am fost evaluat de medici și mi s-a eliberat certificat în grad de handicap grav, pentru vătămările produse în accident. Am mâna operată în trei locuri, la antebraț, la cot am fost operat acum trei săptămâni, și urmează celelalte. La termenul trecut nu am putut să vin, eram operat la cot, mi-au scos niște tije din metal care erau puse acolo, în altă parte a mâinii au mai rămas tije de metal care trebuie scoase, la radius la fel – tije de metal care trebuie scoase, am operații la tibie, la peroneu, iar genunchiul, mi-a spus domnul doctor ca să fiu mulțumit că pot merge așa cum merg, pentru că sunt ligamentele rupte, cartilagiile distruse”, a explicat Ilie Constantin, pensionar MAI.

 

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button