Ministrul Sănătăţii din Cehia a fost demis după ce încălcat restricţiile anti Covid-19. Unde a fost surprins oficialul ceh
Distribuți acest articol

Preşedintele Cehiei va numi joi un nou ministru al Sănătăţii în locul lui Roman Prymula, demis după ce a fost surprins încălcând măsurile pe care chiar el le-a luat împotriva coronavirusului, relatează AFP, potrivit Agerpres. Roman Prymula a fost fotografiat săptămâna trecută în momentul în care ieşea dintr-un restaurant care ar fi trebuit să fie închis, ca urmare a regulilor impuse pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

„Preşedintele Milos Zeman îl va numi pe Jan Blatny în postul de ministru al Sănătăţii joi”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Zeman, Jiri Ovcacek, într-o postare pe Twitter.

Jan Blatny este hematolog pediatru şi director adjunct al unui spital din al doilea oraş ceh ca mărime, Brno. El nu are experienţă politică.

Ministrul demis al Sănătăţii, Roman Prymula, a fost surprins de un fotograf în timp ce ieşea dintr-un restaurant din Praga care ar fi trebuit teoretic să fie închis, conform restricţiilor anti-COVID impuse chiar de guvernul din care face parte. Mai mult, el n-ar fi purtat nici mască în mașina în care se afla cu șoferul.

Comportamentul său a stârnit un val de critici pe reţelele sociale din partea opoziţiei şi chiar din rândul coaliţiei de guvernare.

„Când personalul nostru medical se luptă în prima linie pentru a salva vieţile compatrioţilor noştri, un astfel de comportament este absolut de neiertat”, a declarat premierul Andrej Babis. 

Roman Prymula, epidemiolog de profesie, a fost numit ministru în septembrie, într-un moment în care numărul de contaminări începea să crească vertiginos.

Aflată pe primul loc în UE la numărul de noi decese şi contagieri la 100.000 de locuitori, Republica Cehă, o ţară de 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat circa 270.000 de cazuri confirmate şi 2.400 de morţi din martie.

Sursa: Agerpres

  • Parlamentul a adoptat proiectul pentru construcția Autostrăzii Nordului

    Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care aprobă obiectivul de investiţii „Autostrada Nordului”. Termenul de execuție este de patru ani, iar legea merge la promulgare. Autostrada Nordului va fi construită pe traseul Vama Petea – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava și va fi finanțată

  • Putin a lăudat vaccinul rusesc, dar nu l-a făcut. Sputnik V e încă în teste, cu 2-3 luni în urma altor vaccinuri

    Președintele rus Vladimir Putin făcea în august un anunț bombă – a dezvăluit primul vaccin împotriva noului coronavirus din lume, menit să ajute Rusia să iasă mai repede din pandemie. Nici acum însă, când țara se confruntă cu al doilea val al pandemiei, vaccinul SputnikV nu e disponibil la scară largă, iar testele clinice care ar trebui să-i demonstreze eficacitatea nu s-au încheiat, relaează CNN. Putin, care este foarte secretos în ceea

  • Se propune înființarea unui centru de donare de sânge și plasmă

    Marcel Vela a anunțat, marți, înființarea unei bănci de plasmă autoimună în cadrul Spitalului de Urgență „Dimitrie Gerota” din Capitală. „Pentru unii dintre pacienții grav bolnavi, plasma donată de persoanele care s-au vindecat de Covid-19 poate reprezenta unica șansă la viață. Noi, la nivelul ministerului, luptăm pe mai multe planuri pentru a ține sub control

  • Ministrul Sănătăţii din Cehia a fost demis după ce încălcat restricţiile anti Covid-19. Unde a fost surprins oficialul ceh

    Preşedintele Cehiei va numi joi un nou ministru al Sănătăţii în locul lui Roman Prymula, demis după ce a fost surprins încălcând măsurile pe care chiar el le-a luat împotriva coronavirusului, relatează AFP, potrivit Agerpres. Roman Prymula a fost fotografiat săptămâna trecută în momentul în care ieşea dintr-un restaurant care ar fi trebuit să fie închis, ca urmare a

  • Gafă marca PNL. Florin Roman: „Cu ajutorul bunului Dumnezeu să avem cât mai multe victime”

    Gafă în plenul Parlamentului, comisă de liderul deputaților PNL. Florin Roman s-a rugat „să avem cât mai multe victime”. „Mă bucur, domnule Arafat, că ați ajuns la o înțelegere cu colegii dumneavoastră de minister și sper ca după ce această lege va fi promulgată în Monitorul Oficial să și vedem în județe că se întâmplă


Distribuți acest articol