Livrare accelerată de sisteme de apărare antiaeriană şi anti-rachetă pentru România ~ InfoPrut

Pentru prima dată, o echipă de ingineri şi manageri de proiect de la Raytheon Technologies a livrat un sistem de apărare antiaeriană şi anti-rachetă Patriot în numai doi ani, cu un an mai puţin decât durata obişnuită de producţie.

La cererea autorităţilor de la București, care au solicitat un termen de livrare de 24 de luni pentru prima unitate de tragere, echipa Raytheon a accelerat procesul de producţie, precizează Raytheon Missiles and Defense.com, potrivit Defense Romania.

„Ne-am dat seama că timpul nostru de execuţie a fost redus semnificativ”, a spus Patrick Griffin, Program Manager.

Această solicitare s-a transformat într-un pas nou şi important pentru procesul de producţie al sistemului Patriot, care s-ar putea aplica şi altor achiziţii de sisteme. Conceptul potrivit căruia mai repede este mai bine a generat varianta unui program de producţie accelerat, ceea ce reprezintă unul dintre modurile în care Raytheon Missiles & Defense răspunde cerinţelor clienţilor săi.

„Un timp de livrare mai scurt este esenţial pentru o operaţionalizare rapidă a sistemului… ameninţările în continuă evoluţie nu aşteaptă după termene de livrare”, a adăugat Griffin.

Aceasta este povestea modului în care echipa Patriot a răspuns acestei provocări, reinventând ceea ce fusese un proces de producţie de neclintit, astfel încât să respecte contractul de achiziţii militare externe încheiat cu România.

Totul a început cu lanţul de aprovizionare

Un radar Patriot conţine mii de componente, aşadar reevaluarea sistemului de aprovizionare a fost punctul de plecare cel mai nimerit. Condusă de Jack Hurley, directorul diviziei de producţie integrată accelerată a unităţii de tragere, echipa Patriot s-a concentrat asupra creşterii vitezei de achiziţie a fiecărei componente. S-au întâlnit zilnic pentru a descoperi şi rezolva orice întârzieri sau blocaje ar fi apărut, inclusiv relaţia cu furnizorii şi timpii de livrare ai acestora.

Preîntâmpinarea acestor riscuri a intrat în responsabilitatea echipei de inginerie a furnizorilor şi a celei de control de calitate, aceasta din urmă realizând în premieră o inspecţie chiar la fabrica furnizorului companiei.

Raţionamentul a fost simplu: dacă piesele sunt perfecte când ajung în fabrica Raytheon, nu mai pierdem timp reparând sau comandând din nou piesele necorespunzătoare.

„Acestea au fost doar câteva dintre soluţiile pe care le-a găsit echipa şi care s-au transformat în bune practici şi pentru alte programe Patriot”, a spus Hurley.

Livrare mai rapidă, mai puţină logistică

Şi echipa de livrare şi logistică a Raytheon Missiles & Defense găsit căi de a lucra mai rapid. De exemplu, au colaborat cu biroul de comerţ global al Raytheon Missiles&Defense şi cu guvernul SUA pentru a dezvolta un proces alternativ de vânzare ce include re-exportare către Europa. În mod normal, procesul de achiziţii militare externe presupune ca furnizorii nerezidenţi în SUA să trimită componentele către SUA, care le va include apoi în livrarea către clientul final. De această dată, componentele au fost livrate direct de la furnizorul din Germania către România,

 » sursa: www.infoPrut.RO