ActualitateRecomandarea redacțieiRepublica Moldova

Kovesi merge la Chișinău: Va face și din Moldova colonie de consum

Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, face o vizită la Chişinău, în perioada 11-14 iulie, anunţul fiind făcut de Delegaţia Uniunii Europene în R. Moldova, care a organizat vizita. Kövesi ar urma să aibă mai multe întrevederi cu reprezentanţi ai Guvernului, dar şi cu președintele Maia Sandu.

În ianuarie 2021, Maia Sandu s-a întâlnit la Bruxelles cu procurorul-şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kövesi. Sandu a declarat atunci că îşi doreşte o colaborare cu instituţia europeană pentru a impulsiona reformele din sistemul justiţiei în Republica Moldova.

Laura Codruța Kovesi, un fel de Ana Pauker a Bruxelles-ului, dorește să implementeze și în Moldova tactica pământului pârjolit cu sprijinul președintelui Maia Sandu. Kovesi a distrus mediul de afaceri românesc cu sprijinul celor care au pus-o în funcții înalte la Bruxelles. România este azi un stat distrus, după mandatele Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA. În România a fost o bâtă politică a regimului Băsescu prin care s-au făcut abuzuri inimaginabile împotriva oamenilor de afaceri români.

Laura Kovesi la masă cu Dragnea(un fel de Dodon al României) și oamenii sistemului mafiot care conduce România

Laura Kovesi a arestat cei mai puternici oameni de afaceri din România. Toți am aplaudat ca focile că ne scapă de bandiți. Cu fiecare baron închis dispăreau mii de locuri de muncă, iar companiile baronului intrau în faliment. Această epistolă s-a repetat la nesfârșit până a fost alungată din țară și preluată de stăpânii săi care au creat o instituție specială pentru ea. Să aresteze baronii din estul Europei la ordinele Bruxelles-ului. Mediul de afaceri românesc a fost pârjolit, astfel s-a făcut loc multinaționalelor străine care au cotropit țara. România a devenit colonie de consum fiind nevoită să importe 70% din necesarul de hrană deși suntem o țară agricolă ce ar putea hrăni 80 de milioane de locuitori.

Ați auzit voi de baroni din Occident arestați de Kovesi. Nu. Ați auzit ceva de contractele încheiate de Ursula von der Leyen cu Pfizer susceptibile de o mită de proporții. Nu. Asta e Kovesi. Femeia pusă pe distrugere la ordinele stăpânilor săi. Zilele trecute amenința România cu infrigementul pentru că nu a adoptat cum a dorit Bruxelles-ul legea turnătorilor.

Doamna Kövesi, posibil candidat la viitoarele alegeri prezidențiale impus de Bruxelles, a amenințat România cu suspendarea fondurilor europene pentru că nu respectă statul de drept.

Pentru parlamentari sau pentru Guvern, pentru președinte, suspendarea fondurilor europene nu e vreo dramă. Pentru restul României, însă, este. Pentru România, cele aproximativ 45 de miliarde de euro (inclusiv PNRR) plus cele aproape 16 miliarde din împrumuturile PNRR care ar trebui să intre în țară via UE până în 2027 sunt vitale.

Laura Codruța Kövesi nu lovește în Parlament, Guvern sau în Președinție. Lovește în câteva sute din cele peste 3.000 de administrații locale, lovește în câteva mii de firme care ar avea nevoie de banii ăia pentru dezvoltare și pentru crearea unor locuri de muncă, lovește în asociațiile societății civile care nu trăiesc rău deloc din fonduri europene, lovește în câteva sute de mii de angajați, în milioane de români.

Așa că dragi moldoveni țineți-vă tare. Kovesi o să aresteze dodoneii, șorii și alți bandiți de soi, dar pe lângă acești indivizi o să vă distrugă toți oamenii de afaceri, corupți și hoți așa cum sunt ei. Dacă până acum s-au mai făcut afaceri în Moldova și mai exista om de afaceri moldovean să știți că după jihad-ul pornit de Maia Sandu și Laura Codruța Kovesi nu va mai rămâne nimic. Moldova va deveni dependentă total de importuri, în special pe zona alimentară, pentru că acesta este interesul UE, iar voi o să vă rupeți oasele la muncă prin Occident deoarece locuri de muncă acasă nu o să mai aveți.

Ne-am întâlnit în Occident cu pașaportul românesc și știm cu toții cât e de greu departe de casă. Așa că fiți precauți. Nu tot ce zboară se mănâncă și ascultați de frații de peste Prut, pentru că ei au trecut deja prin această distrugere.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button