Conform proiectului de buget propus de guvern, Ministerul Sănătății va primi anul acest doar 17,4 miliarde de lei, cu 11,2% mai puțin decât execuția anului 2020.
Asta în vreme ce Ministerul de Interne va primi cu 1,75% mai mult ca anul trecut, adică 20,9 miliarde de lei, iar Serviciul de Protecție și Pază cu 49,4% mai mult (aproape jumătate!) mai mult ca anul trecut, adică 397 milioane de lei.
Așadar, într-un an când ne vom confrunta din plin cu pandemia, când spitalele și cadrele medicale vor fi sub o presiune imensă, guvernul de strânsură PNL-USRPLUS-UDMR a găsit de cuviință să neglijeze medicii și să-i țină în puf pe polițiști. În loc să aloce banii spitalelor, ca să nu mai colcăie gândacii prin saloane, ca să nu mai vii la spital cu un guturai și să fii răpus acolo de o infecție nosocomială, ca să nu mai fi nevoit să cumperi tu, pacient, medicamente pe care spitalele niciodată nu le au, Cîțu și slujbașii lui se preocupă mai mult de lefurile și pensiile nesimțite ale structurilor de forță.
Adică bugetari de lux, pensionați la 40 de ani, dar apoi reangajați, tot la Interne, și tot pe banii noștri, că are balta pește, nu-i așa? Rușine, guvern de politruci! Și să știți totuși că pentru lefegiii de la SPP ați acordat încă prea puțini bani, fiindcă chiar o s-aveți nevoie de ajutorul lor atunci când poporul ăsta pe care îl batjocoriți, îl furați și îl umiliți, n-o să mai reziste și-o să iasă în stradă, să vă dea jos!