Distribuți acest articol

Iată ce ascunde guvernul României, faptul că programul PNRR este în realitate în bună parte un mare credit cu condiții foarte dure, de vreo 15 miliarde de euro.

Dar de ce să ia România un nou credit din moment ce noi nu am fost în stare să cheltuim banii europeni?

Chiar și PSD, prin vocea lui Sorin Grindeanu, recunoaște că se urmărește realizarea unui împrumut:

“O să vină iarăşi cu politica strânsului curelei din timpul acordurilor mai vechi pe care le-am avut. Astfel, reformele triumfaliste anunţate într-un mod pompos de Cîţu, de Iohannis sau de Ghinea înseamnă într-un cuvânt austeritate. Aşa-zisele reforme înseamnă în realitate îngheţarea pensiilor, îngheţarea salariilor, îngheţarea alocaţiilor, creşterea vârstei de pensionare, creşterea unor taxe în zona IT şi în zona IMM-urilor unde se ofereau stimulente pentru susţinerea acestor sectoare, cel puţin dublarea impozitelor pe proprietate la persoanele fizice. PSD nu susţine sub nicio formă un asemenea plan. Nu mai e vorba de un plan de redresare şi rezilienţă, ci este vorba de un veritabil plan de austeritate pentru România”, a spus Sorin Grindeanu.


Distribuți acest articol