Autoritățile germane anunță că vaccinul AstraZeneca împotriva Covid-19 nu trebuie utilizat la persoanele cu vârsta peste 65 de ani.

Într-o declarație a Comisiei permanente pentru vaccinuri de la Institutul Robert Koch, principala agenție de sănătate publică din Germania, se spune că „nu există date disponibile în prezent pentru a stabili cât de eficientă este vaccinarea peste 65 de ani”.

Din acest motiv, comisia a recomandat ca vaccinul să fie utilizat numai persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani.

Organismul a declarat că cele două vaccinuri care au fost aprobate de autoritățile UE – de la BioNTech / Pfizer și Moderna – au fost considerate „echivalente din punct de vedere al siguranței și eficacității”.

————————————————————————————————————

————————————————————————————————————

Disputa UE-AstraZeneca

Recomandarea institutului Koch vine în timp ce UE și AstraZeneca sunt blocate într-o criză din cauza aprovizionării cu vaccin, după ce Bruxelles-ul a atacat „lipsa continuă de claritate” a companiei cu privire la programul de livrare.

Deși ambele părți au declarat că discuțiile de urgență la nivel înalt purtate miercuri seară au fost „constructive”, nu au făcut prea mulți pași spre a soluționa disputa cu privire la livrarea dozelor de vaccin către UE.

Comisia Europeană a declarat miercuri că AstraZeneca trebuie să utilizeze producția din fabricile sale din Marea Britanie pentru a efectua mai multe livrări către UE. Compania spune însă că nu e obligată de contractul cu blocul european să respecte programul inițial de livrare, ci doar să facă „cel mai bun efort” în acest sens.

Stella Kyriakides, comisarul UE pentru sănătate, a declarat miercuri târziu că blocul european a rămas „unit și ferm” în credința sa că „trebuie îndeplinite obligațiile contractuale”.