Expoziție dedicată celor 30 de ani de Independență a R. Moldova, vernisată la Biblioteca Națională ~ InfoPrut
Distribuți acest articol

File din istoria celor trei decenii de independenţă a Republicii Moldova pot fi văzute la Biblioteca Naţională din Chişinău în cadrul unei expoziţii la care au participat preşedintele Maia Sandu, ministrul Culturii, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniţă, dar şi semnatari ai Declaraţiei de Independenţă şi deputaţi în primul Parlament al Republicii Moldova, notează TVR Moldova.

Expoziţia prezintă sute de documente, publicaţii şi cărţi care se păstrează la Agenţia Naţională a Arhivelor şi la Bibliotecii Naţională a Republicii Moldova. Toate exponatele sunt un ecou al evenimentelor Renaşterii Naţionale, mărturii despre înaintaşii Independenţei și a mişcării de rezistenţă.

Sunt prezentate simboluri naţionale, podul de flori, primul parlament, dar şi documente despre conflictul transnistrean. Toate sunt în 8 compartimente tematice, care oferă prilejul celor care le admiră să își amintească de unde s-a pornit, ce s-a reuşit şi ce nu s-a reuşit în cei 30 de ani de independenţă.

„Această expoziţie este importantă pentru generaţiile care au participat la aceaste evenimente, dar şi pentru tânăra generaţie care trebuie să cunoască adevărul istoric. Pentru prima dată în expoziţia Bibliotecii Naţionale se regăsesc şi dosare care au fost făcute la comandă pentru acele persoane care erau interesate de schimbările care urmau să se producă aici la noi în ţară”, a declarat directorul Bibliotecii Naționale, Elena Pintilii, pentru sursa citată.

Preşedintele Republici Moldova, Maia Sandu, a îndemnat cetăţenii să nu uite lecţiile de istorie şi să lupte în continuare pentru a construi o naţiune prosperă.

„Putem să vedem ce într-adevăr s-a întâmplat şi de cât curaj a fost nevoie pentru ca să putem să ajungem să vorbim limba română astăzi, să avem grafia latină pentru care am luptat, să putem să ne bucurăm de identitatea noastră. E important să învăţăm din lecţiile istoriei şi e important să facem în continuare efort să consolidăm societatea şi să putem să ne construim aici, acasă, o ţară prosperă”, a subliniat Maia Sandu.

Expoziţia îşi doreşte să valorifice şi să promoveze valorile naţionale, pentru a accentua importanţa istorică şi culturală a evenimentelor din ultimii 30 de ani.

„Putem spune că Republica Moldova este o tânără şi restaurată democraţie, dar aceşti 30 de ani au însemnat enorm pentru dumneavoastră, pentru cetăţenii Republicii Moldova, care iată, aşa cum au demonstrat inclusiv ultimele alegeri din iulie, anul curent, aţi dovedit că v-aţi maturizat şi că aţi înţeles că singura şansă este ca să faceţi din Republica Moldova casa dumneavoastră bună, care trăieşte în bună prietenie cu partenerii internaţionali. Folosesc acest prilej pentru a vă asigura că prin parteneriatul strategic, prin tot ceea ce a făcut România, am susţinut valori, am susţinut principii şi am susţinut proiecte în folosul dumneavoastră”, a menționat ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

Expoziţia „Republica Moldova – 30 de ani de independenţă” va fi deschisă publicului până pe 25 octombrie.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol