Distribuți acest articol

Florin Cîțu folosește resursele umane și bugetare din Cancelaria Prim-Ministrului în campania electorală internă a Partidului Național Liberal. Documentele prin care se dau punctaje și se face programul competiției cu Ludovic Orban le puteți citi și dumneavoastră puțin mai jos.

Aceste documente constituie probe temeinice care justifică pe deplin o anchetă penală, iar în trecut baronul Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare pentru fapte similare, fapt pentru care a stat 2 ani și 2 luni în spatele gratiilor.

Punctajul emis de Cancelaria Prim-ministrului cu titlul „Florin Cîțu candidat pentru președinția PNL” arată că premierul Cîțu și-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern și folosește, în mod necuvenit, resursele și personalul bugetar în lupta sa politică din partid.

Acest fapt se circumscrie unei infracțiuni de corupție săvârșită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Conform acestui articol, folosirea influenței ori autorității funcției de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar tentativa se sancționează conform legii.


Distribuți acest articol