Distribuți acest articol

Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS, a anunțat că va retrage sprijinul politic pentru premierul Florin Cîțu și că va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a depus, ieri, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

“USR PLUS anunță că își retrage sprijinul politic pentru premierul Cîțu, care a aruncat țara în criză politică. USR PLUS nu a girat şi nu va gira niciodată jaful din bani publici, în nicio formulă de guvernare.

Cerem Coaliției să ia act de lipsa unei majorități care să susțină Cabinetul Cîțu și solicităm declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier care să formeze un nou guvern.

În situația în care discuțiile din Coaliție vor eșua în propunerea unui nou premier, USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Ministrul Stelian Ion este propunerea USR PLUS pentru Justiție în viitorul guvern şi are tot sprijinul nostru pentru continuarea reformei din justiție, inclusiv desființarea SIIJ şi numirile procurorilor-şefi, procese întrerupte de iresponsabilitatea premierului Cîțu.

Biroul Național a decis convocarea Comitetului Politic în data de 11 septembrie”, scrie Cioloș pe Facebook.


Distribuți acest articol